Alina Gorghiu, așteptată la Înalta Curte

14 noiembrie 2017 - 9:32 -


Senatorul PNL Alina Gorghiu a fost citată marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde va fi audiată în calitate de martor în dosarul „Rovinari – Turceni”, în care sunt judecați Victor Ponta și Dan Șova.

Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obținut de la SCA ”Șova și Asociații” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activități în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Ponta a fost trimis în judecată de DNA în acest dosar pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.

În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor director general al Complexului Energetic Rovinari, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *