17.08.2017

Ce s-a întâmplat la ședința în care Firea „s-a temut” pentru viața ei

  •    
  • Pin It

Pe 8 iunie, 15 cetățeni susțin că au încercat să-și exercite dreptul de a participa la o ședință publică a Consiliului General al Municipiului București. Motivul acestora a fost un proiect „de vreo 10 rânduri” despre rastelele pentru biciclete care nu a fost supus dezbaterii publice.

Aceștia nu ar fi fost lăsați înăuntru nici după îndelungi insistențe făcute pe durata unei ore, timp în care, potrivit cetățenilor în cauză, pe ordinea de zi au fost introduse 23 noi proiecte de hotărâri. Considerând măsura coercitivă și fiind, în mod justificat potrivit declarațiilor, revoltați de faptul că le-a fost interzisă participarea la o ședință publică, drept garantat prin lege, cetățenii nu au dus încă lucrurile mai departe. Ei fac însă apel la cei interesați de modul în care sunt cheltuiţi banii publici și de dreptate să o facă.

Unul dintre cei 15 implicați în „scandalul” de la Primărie ar fi fost chiar agresat de un poliţist.

Nu este prima dată când se întâmplă astfel de lucruri de la învestirea primarului general al Capitalei care a avut loc în urmă cu un an. Acum însă există și înregistrări video care plasează situația în categoria abuzurilor. Și asta pentru că s-a dorit solicitarea unor modificări, „care să asigure condiţii minime de calitate pentru lucrările realizate”, iar celor care vroiau să facă acest lucru li s-a interzis accesul în sala de ședințe. Deși, potrivit acestora, au depus o cerere de participare şi una de luare de cuvânt, cu 7, respectiv 3 zile înainte de şedinţă.

Situațiile de acest gen se întâmplă îndeosebi atunci când nu există dezbatere publică pentru un proiect și când există voci care sunt de părere că banii publici ar putea fi cheltuiți pentru altceva sau cu mai multă grijă.

Unul dintre cei 15 cetățeni menționați a trecut printr-o conjuctură similară și în septembrie 2016, episod care s-a soldat cu o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), acesta considerând că este o faptă de discriminare. „Însă membrii CNCD au avut altă opinie: fapta primarului Firea de a interzice accesul cetăţenilor la şedinţele publice reprezintă un abuz. De aceea, petiţia mea a fost direcţionată spre Parchet”, declară victima, care pune, totodată, la dispoziție filmul evenimentului din data de 8 iunie 2017.

Citește și: Primăria Capitalei ar putea achiziţiona Parcul Gârleanu

Cum a reușit Gabriela Firea să câștige Primăria Capitalei

Gabriela Firea a câștigat Primăria Capitalei


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comuncării din cadrul Universității din București și un master în jurnalism online la aceeași facultate. Activează în presă din 2005, când a lucrat pentru prima dată în presa de limba engleză, în care a activat cel mai mult până în prezent. A acoperit atât domeniul economic, cât și cel social și politic și chiar și cultură, lifestyle, atât în online cât și în print.


Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *