Cererea de arestare a lui Ninel Cercel, respinsă. Olguța Vasilescu, revoltată

11 noiembrie 2017 - 8:31 -


Magistrații Tribunalului Brașov au respins vineri seara propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Ninel Cercel, dispunând măsura controlului judiciar.

 

Premierul Mihai Tudose l-a eliberat pe Ninel Cercel din funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, decizia fiind publicată vineri seară în Monitorul Oficial.

Procurorii DNA au dispus vineri reținerea lui Ninel Cercel cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, după ce acesta ar fi acționat pentru îndepărtarea din funcție a managerului Centrului Zonal de Marfă (CZM) Brașov, astfel încât societăți private de transport să obțină, în detrimentul CFR Marfă, contractul avut de compania de stat cu Azomureș SA.

Potrivit DNA, Ninel Cercel ar fi folosit ca pretext pentru schimbarea șefului CZM Brașov incendiul din 31 octombrie produs la trenul de marfă care transporta azotat de amoniu, deși incidentul nu a avut loc pe raza teritorială de responsabilitate a acestuia.

Olguța Vasilescu s-a arătat revoltată de arestarea secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Ninel Cercel.

 „O noua infracțiune inventată de DNA: ceri demisia unuia care era să arunce în aer o localitate întreagă din neglijență și te trezești la pușcărie!”, a scris ministrul Muncii pe contul său de socializare.

Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *