Controlul strategic

10 noiembrie 2017 - 14:26 -


Acum vreo zece ani, am acceptat să stau de vorbă cu o cercetătoare din Norvegia, care făcea un studiu privind statele din Europa de Est, integrate sau în curs de integrare în Uniunea Europeană. Subiectul discuției fiind, evident, România și situația ei de securitate. Ne-am întâlnit la o ceainărie, în centrul Capitalei. Am răspuns cuminte și onest la întrebări. Se pare că i-am câștigat atenția, deoarece discuția s-a prelungit. La un moment dat, a apărut și următorul intervievat, un tânăr cercetător român de la un institut european din București, absolvent al prestigioasei Școli Londoneze de Economie. Bineînțeles, am fost de acord ca domnul respectiv, pe care îl mai întâlnisem într-o altă împrejurare, să asiste la discuția noastră, în curs de finalizare.

Ajunseserăm la momentul în care îi explicam interlocutoarei mele cum este cu controlul strategic exercitat de Moscova asupra României. De-a lungul istoriei, de la constituirea statului român incipient, când Moscova era de fapt Sankt Petesburg, și până astăzi. Ce mă interesa pe mine să înțeleagă cercetătoarea norvegiană era complexitatea fenomenului de securitate, când un stat aflat sub control strategic al Federației Ruse este și membru NATO, și al Uniunii Europene.

Asistând la argumentația mea, tânărul cercetător român a sărit literalmente în sus. De pe scaunul său. Opunându-se astfel ideii că România anului 2007 s-ar mai fi putut afla sub control strategic rusesc. Aproape că i s-a făcut rău de indignare. Așa că s-a scuzat și s-a retras în toaleta ceainăriei. Îngrijorată de starea lui, gazda noastră comună nu s-a putut abține să observe cât de afectat era tânărul de cele spuse de mine. În replică, singura mea explicație pentru atitudinea lui a fost că omul habar nu avea ce înseamnă control strategic. Că, probabil, la Londra, nu îl învățase nimeni așa ceva.

Deși, mare lucru nu este de înțeles. Orice metropolă imperială menține un asemenea control asupra fostelor colonii, ori asupra fostelor teritorii controlate politic, accentuat, în cadrul sistemului de sfere de influență. Cu scopul ca orice decizie strategică ia statul controlat, aceasta să nu îi producă dificultăți metropolei, în cel mai nefericit caz. Iar în cazul cel mai fericit, orice decizie strategică ia statul controlat trebuie să fie benefică pentru controlor.

Bineînțeles că un asemnea control nu este un dat. Nu este un premiu câștigat o singură dată și apoi pus în vitrină, de-a pururi. Controlul strategic este un proces. De multe ori, un proces sinuos și unduitor pe verticală. Cu succese și cu eșecuri, de-a lungul timpului, și pentru controlat, și pentru controlor. Proces care rămâne invizibil pe oricare alt palier decât pe cel strategic.

Atunci când nu avem acces la sferele puterii naționale și nu suntem o musculiță în sala de negocieri bilaterale, ori nu suntem un microfon în farfuria de ceai a șefului de centrală, aparținând metropolei, ne putem da totuși seama când statul nostru se află sub control strategic străin și ostil atunci când vedem că nicio decizie strategică națională nu se ia în defavoarea acelui străin. Că se preferă să nu se ia nicio decizie, decât să se ia una defavorabilă. Că, în procesul de fundamentare și de discutare anticipatorie a deciziei, se aduce…citiți continuarea pe blogul lui Hari Bucur-Marcu.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *