Creşte limita de vârstă a copilului bolnav pentru care unul dintre părinţi poate beneficia de concediu medical

12 august 2017 - 9:45 -


Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate (CNAS) își anunță intenția de a debirocratiza sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Într-un comunicat de presă, CNAS redă principalele măsuri de debirocratizare, informând totodată asupra faptului că se dorește eliminarea avizului direcţiei sanitare publice (DSP) pentru certificatele de concediu medical eliberate persoanelor care însoţesc copilul bolnav în străinătate, în urma unei autorizări a Ministerului Sănătăţii de a efectua tratament medical.

Astfel, în privinţa concediilor medicale, se intenţionează creşterea limitei de vârstă de la şapte la 16 ani a copilului bolnav pentru care unul dintre părinţi poate beneficia de concediu medical, pentru anumite afecţiuni grave, potrivit comunicatului CNAS citat de Mediafax. Lista acestor afecţiuni urmează a fi stabilită de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii în colaborare cu CNAS şi va cuprinde unele boli rare, afecţiuni oncologice, afecţiuni hemato-oncologice, unele afecţiuni neurologice, HIV/SIDA.

„Pentru persoanele care însoţesc copilul bolnav în străinătate, dacă durata de acordare a serviciilor medicale cuprinde perioade din două sau mai multe luni calendaristice, medicul curant va putea acorda certificatele de concediu medical, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, fie lunar, astfel încât asiguratul să poată primi cu regularitate indemnizaţia de concediu medical, fie la momentul întoarcerii acestuia în tară, astfel cum este reglementat în prezent, respectiv în maxim 15 zile de la întoarcere”, se mai arată între măsurile propuse de CNAS.

Certificatele de concedii medicale vor putea fi eliberate de către medici şi transmise către angajator fie pe suport de hârtie, fie în format electronic, în această din urmă situaţie certificatele de concedii medicale vor fi eliberate de medic şi transmise de acesta direct angajatorului în format electronic.

Alte măsuri propuse vizează simplificarea activităţii furnizorilor de servicii medicale în relaţia cu casa de asigurări de sănătate, prin utilizarea preponderent a metodelor electronice de transmitere a datelor.

Totodată au fost propuse şi o serie de măsuri referitoare la aplicaţiile informatice.

Astfel, se urmăreşte îmbunătăţirea procesului de eliberare a cardului european de asigurări sociale de sănătate şi a certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia, prin integrarea în modulul gestiune asiguraţi din aplicaţia informatică PIAS a modulului card european.

CNAS vrea să dezvolte actualele aplicaţii informatice astfel încât asiguraţii, dar şi neasiguraţii să le poată accesa pentru a se informa cu privire la categoria de asigurat, data înscrierii la medicul de familie, starea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi tipul de servicii medicale acordate în ultimele 12 luni şi numărul acestora.

Citește și: Modificare la asigurările de sănătate. Cum poți beneficia de servicii medicale gratuit

Veți beneficia mai ușor și mai ieftin de mai multe servicii medicale

Cazul jurnalistei Magda Vasiliu ar putea să mai reducă din birocraţia din sistemul sanitar? Prima măsură concretă


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *