25.04.2017

Iarna s-a întors: ce zone sunt afectate din cauza vremii. Anunțul meteorologilor

  •    
  • Pin It

Situația din țară nu este foarte roz. Deși în această perioadă suntem obișnuiți cu temperaturi ridicate, vreme frumoasă, copaci înfloriți și natură verde, se pare însă că iarna și-a făcut din nou loc printre noi.

Mai multe zone ale țării au fost afectate de viscol și ninsori.

Peste 10.000 de polițiști cu mai mult de 5.700 de autospeciale au intervenit, în ultimele 24 de ore, în sprijinul populației și al autorităților locale din zonele unde s-au manifestat fenomene meteo nefavorabile.

Structurile pentru situații de urgență (ISU) au intervenit pentru înlăturarea copacilor căzuți pe arterele rutiere și pentru degajarea apei acumulate în unele gospodării din județul Dâmbovița.

„La nivel național, acționează în prezent peste 1.400 de angajați ai MAI (922 polițiști, 187 pompieri și 305 jandarmi) cu 591 mijloace tehnice, în cooperare cu personal din cadrul autorităților publice locale și CNAIR (95 angajați și 36 mijloace auto)”, informează un comunicat al MAI.

În acest moment, nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naționale cu circulația întreruptă, dar în 11 județe se circulă în continuare în condiții de iarnă. În ultimele 24 de ore, CNAIR a acționat cu 26 de utilaje, folosind 146 tone de material antiderapant (sare și nisip) și 0,6 tone de clorură de calciu.

Traficul este restricționat sau se desfășoară îngreunat din cauza copacilor sau a stâlpilor căzuți pe drumuri din județele Sălaj (DJ108 — spre localitatea Trăsnea, DJ109) și Suceava (DN17A).

„Situații similare s-au înregistrat în județele Brașov (DN1A, DN1, DN73A), Cluj (DN75, DN1F, DJ107R, DJ107N), Sibiu (DJ 106D), Harghita (DN15, DN57B, DN 13B, DD 12C, DJ107N), Prahova (DN1A, între Măneciu și Cheia), Sălaj (DJ109), în fiecare caz intervenindu-se pentru reluarea circulației rutiere”, se arată în comunicat.

De asemenea, tot din cauza arborilor căzuți, circulația feroviară a fost blocată pe trei magistrale în județele Brașov, Hunedoara și Buzău.

În același interval de timp, s-a acționat cu 20 de echipe în 11 județe pentru repunerea sub tensiune a rețelelor de alimentare cu energie electrică.

„În această dimineață, erau probleme cu alimentarea cu energie electrică în 160 de localități din patru județe (Bacău, Sălaj, Prahova și Vrancea), echipele de intervenție acționând pentru remedierea situației”, precizează MAI.

Situația din teren este în continuare monitorizată și coordonată prin Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, completat cu grupa operativă a IGSU și reprezentanți din cadrul Ministerului Transporturilor și Ministerului Energiei, fiind în permanentă legătură cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Totodată, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Argeș, Cluj, Caraș-Severin, Brașov, Buzău, Bacău, Galați, Neamț și Prahova, aflate sub avertizări și atenționări de fenomene hidrometeorologice periculoase, au fost activate grupele operative, iar la sediile primăriilor din județele aflate sub avertizare meteorologică sau hidrologică Cod Portocaliu a fost instituit serviciul de permanență.

De asemenea, vremea a deranjat în această dimineață și cursele aeriene. Astfel, șase curse operate pe Aeroportul Internaţional Cluj au avut întârzieri chiar şi de peste două ore din cauza ninsorii abundente din Cluj, condiţiile meteorologice necesitând o durată mai mare a procesului de degivrare, prin care se îndepărtează gheaţa de pe fuzelajul aparatelor de zbor, potrivit news.ro.

De asemenea, vântul puternic și precipitațiile căzute în ultimele 24 de ore au cauzat mai multe avarii în județele din zona Moldovei. Au fost afectate în special elemente de izolație și conductoarele electrice, precum și consolele de susținere ale acestora.

Corneliu Zaiț, purtătorul de cuvânt al Delgaz Grid (n.r. — compania de distribuire a energiei electrice și a gazului din zonă), a declarat pentru Agerpres, că cea mai gravă situație este înregistrată în județul Neamț, unde sunt stâlpi de medie tensiune rupți, în zonele Potoci și Vaduri, alimentarea cu energie la stațiile de pompare a apei din zonă fiind întreruptă.

În județul Bacău sunt afectate șapte linii de medie tensiune și 191 de posturi de transformare, în județul Iași sunt afectate patru linii de medie tensiune și 115 posturi de transformare, în Neamț — 11 linii de medie tensiune și 430 de posturi de transformare. De asemenea, în județul Suceava sunt 13 linii de medie tensiune și 165 de posturi de transformare afectate, iar în județul Vaslui — 11 linii de medie tensiune și 328 de posturi de transformare.

„În ciuda condițiilor neprielnice, echipele Delgaz Grid au intervenit încă din cursul nopții de ieri, pentru identificarea și remedierea avariilor apărute. Rețelele electrice aeriene de medie tensiune din mediul rural se află în general la mare distanță de căile de acces, traversând zone în care deplasarea personalului și a echipamentelor se poate face fără mijloace auto, ceea ce mărește durata de intervenție față de condițiile normale. Totodată sunt necesare lucrări cu un volum mare de fasonare a copacilor înclinați de zăpadă pe conductoare sau în vecinătatea liniilor electrice aeriene. În pofida acestor condiții dificile, intervențiile vor continua până la remedierea tuturor avariilor și reluarea alimentării cu energie”, a declarat Cornel Zaiț.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, joi, Codul portocaliu de ninsori, precipitații abundente și vânt puternic pentru aproape toată zona Moldovei, până vineri, la ora 15:00.

Potrivit meteorologilor, joi, între orele 11:00 — 15:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de ninsori și viscol în 12 județe din nord-estul și centrul țării, respectiv: Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Covasna, Harghita, Brașov, Argeș (în nord) și Sibiu (în sud).

Astfel, în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, va ninge și se va depune strat de zăpadă consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 kilometri/oră, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70 — 80 kilometri/oră, viscolind zăpada. Se vor cumula cantități de 30 — 45 litri/metrul pătrat.

De asemenea, a fost emis Cod portocaliu de precipitații însemnate cantitativ, ninsori și depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei și a Carpaților Orientali și Meridionali, pentru intervalul 20 aprilie, ora 15:00, 21 aprilie, ora 9:00

Astfel, în cea mai mare parte a Moldovei, începând cu după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor cumula local 50 — 60 l/mp . La începutul intervalului, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar din cursul nopții de joi/vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50 — 65 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

În plus, pentru în intervalul 20 aprilie, ora 11:00 — 21 aprilie, ora 14:00, a fost emisă o avertizare Cod galben, conform căreia în Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși 20 — 25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55 — 65 km/h.

„Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile și se va produce brumă în cursul nopții de joi/vineri, îndeosebi în regiunile vestice, iar în noaptea de vineri/sâmbătă în cea mai mare parte a țării. În funcție de evoluția meteorologică”, transmite ANM.

Citește și:

Vestea care a surprins lumea tenisului: Serena Williams este însărcinată


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...



Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *