23.02.2017

Mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiță

  •    
  • Pin It

Pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță care a dispărut în urmă cu două saptămâni, s-a emis, joi, un mandat de arestare preventivă  în lipsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Astfel, Judecătorii Înaltei Curți au admis cererea DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive.

Această solicitare a venit după ce Sebastian Ghiță a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din Poliție și Parchete, acesta fiind de negăsit din ziua în care a rămas fără imunitate parlamentară.

Unul dintre procurorii DNA a spus în sala de judecată că Sebastian Ghiță nu s-a prezentat de două ori la IPJ Prahova și nu a mai fost găsit nici acasă, dar nici la alte adrese.

„Sebastian Ghiță a dat dovadă de rea-credință. El și-a premeditat fuga. Există date și indicii că a fugit și s-a ascuns pentru a se sustrage de la judecată. Deși era supravegheat de trupe speciale, el a reușit să se ascundă. Dispariția sa a fost premeditată, lucru indicat prin desele înregistrări difuzate de România TV, post controlat de Sebastian Ghiță, în care acesta încearcă să arunce vina pe alte persoane. Vă rugăm să emiteți un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, pentru ca acesta să poată fi dat în urmărire”, a spus procurorul, citat de Agerpres.

Sebastian Ghiţă a fost ultima dată la IJP Prahova în ziua de 19 decembrie, pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauţiune.

El a fost citat la data de 21 decembrie, să se prezinte la DNA Ploiești în dosarul Ponta-Blair în care este acuzat de spălare de bani, însă nu a venit, s-au prezentat doar avocații săi.

Fostul parlamentar, Sebastian Ghiţă a fost dat și în consemn la frontieră.

Citește și:

DIICOT efectuează percheziții pentru destructurarea unui grup infracțional organizat


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...



Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *