25.04.2017

Olivia Steer i-a adus o amendă mare postului Antena 3. Membru CNA care s-a opus amendării: „Ea e soţia lui Andi Moisescu“

  •    
  • Pin It

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat postul de ştiri Antena 3 pentru o ediţie a emisiunii „Sinteza Zilei“ în care invitată a fost Olivia Steer. Devenită celebră pentru că militează împotriva vaccinurilor şi a mamografiilor, Steer a explicat în acea emisiune de ce vaccinurile sunt extrem de nocive, iar momografiile sunt inutile. Realizatorul ar fi trebuit să invite și un susținător al acestor proceduri care au salvat milioane de vieți în întreaga lume, însă nu a solicitat niciun punct de vedere avizat.

Propunerea de amendare a postului Antena 3 a venit din partea membrului CNA Radu Herjeu. CNA a decis amendarea televiziunii cu suma de 25.000 de lei pentru ediţia difuzată în luna septembrie a anului trecut.

Sancţiunea a fost votată de şapte dintre cei opt membri care au participat la şedinţă, respectiv Orsloya Eva Borsos, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Florin Gabrea, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu şi Radu Herjeu.

Ea nu vine chiar din cer

Radu Călin Cristea s-a opus amendării, argumentând că Mihai Gâdea a încercat să ţină o linie de mijloc, iar în privinţa vaccinurilor el „ar fi mai liberal şi ar lăsa libertatea de exprimare să zburde mai mult“.

„Ea nu vine chiar din cer, ea e soţia lui Andi Moisescu şi face parte din numeroase asociaţii vegane. Făcând parte din aceste asociaţii, probabil că are un anumit tip de documentare. Am înţeles de asemenea că a avut situaţii tensionate în familie, ceea ce ar fi determinat-o să acumuleze multe informaţii despre această poveste. E un punct de vedere“, a precizat Radu Călin Cristea.

Norina Ionescu, reprezentanta Antenei 3 la CNA, a declarat că pe parcursul emisiunii Mihai Gâdea a îndemnat telespectatorii să nu ia de bune declaraţiile Oliviei Steer, a existat un comunicat al Ministerului Sănătăţii şi a fost menţionat numele Monicăi Pop, care are un punct de vedere contrar celui exprimat de invitată.

„Nu putem să îl oprim pe Mihai Gâdea să invite pe cine vrea în emisiune să vorbească despre ce vrea. Faptul că accepţi de dragul audienţei să faci o emisiune pe un subiect important şi accepţi să nu inviţi pe nimeni din partea cealaltă, eu cred că asta este doar problema moderatorului. Doamna Olivia Steer poate să spună ce vrea dânsa, din experienţa personală, dar aţi observat că nu a povestit despre experienţa personală, a citat nişte cercetători fără să îi numească“, a spus Radu Herjeu.

Un alt membru CNA, Florin Gabrea, i-a reproșat Oliviei Steer că  nu are nicio calificare medicală. Dorina Rusu a precizat că emisiunea respectivă i-a acordat Oliviei Steer o legitimitate în plus, „ceea ce nu este în regulă deloc.“

„Cu atâta uşurinţă se vorbeşte de nişte lucruri atât de grave şi moderatorul să nu ia atitudine?“, a intervenit și Dorina Rusu, membra CNA.

În prezent, țara noastră trebuie să facă față unei epidemii de rujeolă, boala extrem de contagioasă care poate fi prevenită doar prin vaccinare.

Citește și:


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

Jurnalistii.ro


Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *