20.07.2017

Omul lui Dragnea, urmărit penal

  •    
  • Pin It

Fostul președinte al Consiliului Județean Adrian Gâdea este plasat sub urmărire penală pentru abuz în serviciu. Gâdea este acum secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale.

Adrian Ionuț Gâdea, la data faptei președinte al CJ Teleorman și Nela Dorica Iordan, la data faptei inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Mircea Dumitrescu, la data faptei administrator public al județului Teleorman, se află și el sub urmărire penală pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu.

În luna ianuarie 2014, Adrian Gâdea, beneficiind de ajutorul lui Mircea Dumitrescu, nu a îndeplinit acte prevăzute în dispozițiile legislației primare, fapt ce a condus la încheierea cu o societate comercială și o altă persoană a trei contracte de închiriere având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha).

Aceste contracte au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani (la prețuri de 1.900 lei/ha/an, 2.792 lei/lună și 3.988 lei/lună, toate fără TVA), fără organizarea unei licitații și fără inițierea și parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu județean.

Scopul acestora era darea suprafețelor respective în folosința temporară a locatarului pentru creșterea peștelui în regim natural, fără furajare, pentru pescuit sportiv și agrement, interzicându-se desfășurarea oricăror altor activități.

Contractele respective au făcut obiectul controlului financiar preventiv, viza fiind acordată în aceeași zi, 16 ianuarie 2014, de către Nela Dorica Iordan, în condițiile în care aceasta cunoștea modalitatea de încheiere a acelor documente.

Prin aceste demersuri a fost cauzată o vătămare a intereselor publice, legitime ale CJ Teleorman, totodată, fiind obținut un folos necuvenit de către beneficiarii contractelor, reprezentat de dobândirea imobilelor respective.

Citește și: Condamnaţii penal au cale liberă spre Guvern. Tudose îi netezeşte drumul lui Dragnea

Rachetele, Dragnea și americanii

Ce caută Dragnea trei zile în Israel


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comuncării din cadrul Universității din București și un master în jurnalism online la aceeași facultate. Activează în presă din 2005, când a lucrat pentru prima dată în presa de limba engleză, în care a activat cel mai mult până în prezent. A acoperit atât domeniul economic, cât și cel social și politic și chiar și cultură, lifestyle, atât în online cât și în print.


Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *