20.07.2017

Victor Ponta a scăpat de un dosar

  •    
  • Pin It

Procurorii ICCJ au decis marţi clasarea dosarului care vizează fapte de evaziune fiscală ce ar fi fost comise de Victor Ponta şi de alte persoane şi care era desprins din cauza “Turceni – Rovinari”.

După hotărârea instanţei, Victor Ponta a scris pe Facebook că este întrebat de jurnalişti despre decizia Parchetului General, susţinând că nu el ar trebui întrebat, ci procurorul Gheorghe Uncheşelu, care a deschis şi „lucrat” la acel dosar doi ani.

„Mă întreabă jurnaliştii cum comentez decizia Parchetului General!  Acuzaţia că nu am înregistrat fiscal un contract de închiriere putea fi verificată în maxim 24 ore (deoarece în declaraţia mea de avere era trecut chiar şi nr. de înregistrare de la Administraţia Fiscală din Gorj-locul de domiciliu)! Domnul procuror Uncheşelu mi-a deschis şi a „lucrat” la acel dosar doi ani, după care nu l-a clasat ( pe motivul evident că fapta nu există, aşa cum prevedea legea), ci l-a declinat către Parchetul General pentru continuarea cercetărilor. Cred că nu pe mine ar trebui să mă întrebe cum comentez soluţia ci pe domnul procuror Jean Uncheşelu!”, a scris Ponta pe Facebook.

În luna mai, DNA anunţa că a clasat, în 22 martie 2017, dosarul în care se ceruse, în 2015, Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Victor Ponta pentru conflict de interese. Clasarea a fost dispusă pentru că în Camera Deputaţilor a fost respinsă cererea DNA de avizare a începerii urmăririi penale a lui Ponta pentru conflict de interese. Prin aceeaşi ordonanţă de clasare, DNA a dispus declinarea dosarului la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că există indicii privind săvârşirea unor fapte care nu sunt de competenţa DNA.

Dosarul de conflict de interese clasat era desprins din cauza “Turceni – Rovinari”, în care sunt judecaţi, din 2015, fostul premier Victor Ponta, fostul senator Dan Şova şi foştii directori ai complexurilor energetice Rovinari şi Turceni, Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea.

În dosarul “Turceni-Rovinari”, judecat din 2015 la instanţa supremă, ancheta a durat aproape patru ani. Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului. Procurorii îl acuză pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate.

Citeşte şi: Povestea mașinii de criptat a armatei germane, vândută cu 45.000 de euro. Cum a ajuns la un român

Multinaționala Dragnea


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

Jurnalistii.ro


Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *