25.04.2017

Protest unionist la Palatul Cotroceni: «Vrem un pact naţional privind reîntregirea»

  •    
  • Pin It

Un protest cu zeci de oameni are loc, în acest moment la Palatul Cotroceni. Este vorba despre aproximativ 100 de unioniști care au ales un mod de acțiune unic în România. Stau pe scaune în fața palatului și așteaptă să fie primiți de președintele Klaus Iohannis.

În jur de 100 de peroane, din grupul unioniştilor conduşi de George Simion, s-au adunat, miercuri seara, în faţa Palatului, solicitând un pact naţional care să vizeze „reîntregirea naţională”.

Unioniştii şi-au adus scaune pentru a aminti preşedintelui că iulie 2015 mai mulţi tineri de la Chişinău au venit pe jos pentru a cere unirea şi au fost nemulţumiţi că au fost invitaţi să se aşeze pe jos, în Palatul Cotroceni.

„Vizăm un dialog cu Administraţia Prezidenţială pe nişte chestiuni concrete cum ar fi spaţiul informaţional comun, interconectare energetică şi un nou pact de tip Snagov, pe subiectul reîntregirii naţionale. Ne aşteptăm să înţeleagă că noi suntem dispuşi la eforturi, de asta am venit cu scaunele, să nu se mai deranjeze şi să se ţină de cuvânt conform celor stabilite pe 21 decembrie, când ne-am văzut cu ei (cinci consilieri prezidenţiali -n.r.) în urma unor presiuni publice”, a declarat, pentru Mediafax, George Simion, liderul Acţiunii 2012.

Susţinătorii unirii cu Republica Moldova anunţaseră că vor organiza, miercuri, un flash-mob în faţa Palatului Cotroceni, la poarta Leu din Bulevardul Geniului.

Toţi participanţii urmau să vină cu câte un scaun de acasă, pentru a aminti de faptul că cei 1.000 de basarabeni din Marşul lui Ştefan cel Mare au fost ţinuţi pe podea la Cotroceni, după ce au parcurs pe jos distanţa dintre Chişinău şi Bucureşti pentru a cere Unirea.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

Jurnalistii.ro