Replica lui Kovesi la acuzaţiile aduse de Dragnea şi Ponta. “Nu intru în dialog cu inculpaţii”

27 octombrie 2017 - 15:00 -


Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, vineri, că nu poate intra în dialog cu “inculpaţii” care invocă “tot felul de situaţii inventate”.

„Nu comentez ce zic inculpații în spațiul public sau ce zic oamenii politici. De un an și jumătate, de aproape doi ani, e o modă ca anumiți inculpați să invoce tot felul de situații presupuse, inventate, situații care nu sunt adevărate sau care nu corespund realității, să facă tot felul de afirmații. Din două motive nu comentez aceste afirmații. În primul rând pentru că eu am obligație de rezervă ca magistrat și nu pot să intru într-un dialog public cu inculpații, urmăriții sau cu alte persoane pe care noi le cercetăm sau cu martori sau cu părți civile. Și al doilea motiv este faptul că, poate și ca o chestiune de tactică, au fost situații în care au tot fost întrebări insistente să comentez anumite afirmații ale unor persoane pe care noi le cercetăm, inculpați, condamnați, persoane trimise în judecată și, dacă vă reamintiți, în luna ianuarie a acestui an, am avut o declarație publică în care am spus  că este prima și ultima dată când eu comentez ceea ce spun anumiți inculpați”, a declarat Laura Codruța Kovesi, scrie Digi 24.

Potrivit acesteia, nu se poate pune problema favorizării președintelui PSD.

„Cât privește inculpatul de care se face vorbire (Liviu Dragnea – n.r.), să nu uităm că a fost trimis în judecată în 2013, după ce am preluat mandatul la DNA, a fost condamnat într-un dosar, a fost din nou trimis în judecată într-un alt dosar, deci nu cred că poate spune cineva că a fost favorizat într-un fel sau altul, cel puțin nu atâta timp cât eu am deținut funcția de procuror-șef al DNA”, a conchis Laura Codruţa Kovesi.

În urmă cu două zile, fostul premier Victor Ponta a susținut, într-o postare pe Facebook, că l-a văzut și l-a auzit pe actualul președinte social-democrat, Liviu Dragnea, pe când îi ruga pe Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea să-l ajute cu dosarul penal pe care îl avea.

La rândul său, președintele PSD, Liviu Dragnea  a infirmat, joi seară, într-o emisiune tv, că ar fi avut vreo întâlnire privată cu Laura Codruța Kovesi.

Mai puteţi citi şi: Povestea celei mai influente femei din secolul XX. “Libertatea este indivizibilă”

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *