Trei moduri realiste prin care poți ajunge milionar! Iată cum poți face avere

14 iulie 2017 - 22:55 -


Nu este nevoie să câştigi la loto sau să moşteneşti o avere pentru a intra în clubul milionarilor. Să strângi o astfel de avere nu este un obiectiv imposibil de atins chiar şi în România, dar va fi nevoie să faci sacrificii

La o primă vedere, să atingi pragul de 1 milion de dolari ar putea părea imposibil, dar este mai uşor decât ai crede. Salariul este foarte important, dar mai important este modul în care-l foloseşti, scrie Entrpreneur.com

Să strângi o avere de 1 milion de dolari va necesita sacrificii din parte ta, dar nu este un obiectiv imposibil de atins:

  1. Măreşte-ţi marja de profit

O marjă de profit nu se referă doar la business, ci se poate aplica oricui. „Mărind marja dintre ceea ce câştigi şi ce cheltuieşti, obţi un profit exact ca o companie”, spune J.D Roth, autorul site-ului de finanţe persoanle Money Boss. El sugerează să economiseşti jumătate din salariu în fiecare lună,potrivit BM. Recomandă pentru o familie cu două venituri să trăiască doar cu un salariu, iar pe celălalt să-l economisească.

  1. Începe cu 10 milioane de dolari

Este o glumă care arată modul în care creierele tind să păcălească oamenii atunci când fac investiţii. Kirk Chisholm, şeful firmei de constultanţă Innovative Advisory Group, spune că nu este greu să căştigi 1 milion de dolari investind, dacă o faci de tânăr şi dacă eviţi să te iei după mulţime. Cu cât timp întârzii să investeşti cu atât îţi va fi mai greu să ajungi la suma mult dorită.

  1. Transformă-ţi pasiunea într-un business

Succesul Chipotle demonstrează asta. În 1993, Steve Ells, fondatorul Chipotle, era voia să-şi deschidă un restaurant de lux. Nu avea bani aşa că a luat cu împrumut o sumă de la tatăl său cu care a deschis primul Chipotle. Totul pentru a câştiga destul de mulţi bani pentru a-şi deschide restaurantul de lux. A vândut 1000 de burrito în prima lună, iar pasiunea pentru bucătăria de lux s-a schimbat în pasiunea fast food.

Citește și: 

VIDEO Andy Murray, vedetă pe internet după ce a întrerupt întrebarea sexistă a unui reporter! Interviul a devenit viral

Urmărește Jurnaliștii.ro și pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi și mai importante știri ale zilei!


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *