28.06.2017

Ponta pune umărul la crearea unui nou partid politic

  •    
  • Pin It

Foarte curând, pe scena politică, va apărea un nou partid, care va fi înfiinţat de fostul vicepremier și co-președinte al ALDE, exclus din formațiunea liberal-democrată la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Consantin. Mai multe voci susţin că Daniel Constantin va fi susţinut de fostul premier Victor Ponta, de care îl leagă o strânsă prietenie, de europarlamentarul Laurenţiu Rebega (liderul facţiunii de extremă dreapta Forţa Naţională), precum şi de alți parlamentari excluși din ALDE.

Potrivit unor surse, citate de psnews.ro, noul partid se va numi „Pro-România” sau „România noastră”. Preşedinte va fi Daniel Constantin, iar Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educaţiei în guvernul Ponta, şi Laurenţiu Rebega vor avea funcţiile de prim-vicepreşedinţi.

Orice informaţie se află la nivel de zvonistică, dar, cel mai probabil, și alți parlamentari ai ALDE și PSD s-ar putea alătura inițiativei.

Susţinerea le-a adus demiterea

Eugen Durbacă a vorbit primul despre viitorul proiect al fostului copreşedinte ALDE, imediat după excluderea da din partid, la începutul lunii mai. „Sunt în echipa domnului Constantin, am rămas şi intenţionăm să facem un alt partid, alături de domnul Constantin. Suntem cinci parlamentari, vom face un grup”, declara Durbacă atunci.

În plus, la începutul acestei săptămâni, Daniel Constantin a publicat, pe contul său de Facebook, o fotografie în care apare înconjurat de mai mulți colaboratori, cu titlul „Un nou început!”.
A doua zi după publicarea fotografiei, premierul Sorin Grindeanu a semnat deciziile de eliberare din funcție a trei secretari de stat apropiați de Daniel Constantin. Este vorba de Vicențiu-Mircea Irimie de la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, de Cristian Cosmin de la Ministerul Muncii și de Cătălin Olteanu de la Ministerul Finanțelor Publice

Fostul premier a admis şi el că-l ajută pe Constantin așa cum l-a ajutat pe Călin Popescu Tăriceanu în 2014, când a plecat din PNL și a înființat Partidul Liberal Reformator (PLR), care avea să fuzioneze cu Partidul Conservator condus de Daniel Constantin, rezultând ALDE.

(FOTO: Digi24)

Citeşte şi: Un reprezentant ANAF spune că se ruşinează cu salariul de 4.000 de lei. Replica ministrului Muncii

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

Jurnalistii.ro


Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *