10 AUGUST 2019, un ultim test pentru Guvernul Dăncilă

-


Mitingul de protest care se va desfăşura astăzi în Piaţa Victoriei reprezintă un ultim semnal pentru Cabinetul Dăncilă că a venit timpul „să plece acasă”, în contextul în care guvernarea orchestrată pe trinomul Dragnea-Vâlcov-Socol a adus România în pragul unei crize severe de cash. Cazul de la Caracal şi lipsa unor măsuri ferme de restructurare a statului sunt de asemenea alte două bile negre în curtea coaliţiei PSD-ALDE care îşi „trăieşte astăzi ultimele săptămâni” la Palatul Victoria.

 

Majorările de pensii şi salarii pe datorie şi angajările la grămadă în instituţiile de stat nu au reuşit să îi păcălească pe români în ciuda unei propagande atent construite în primăvară cu ajutorul presei aservite, când Liviu Dragnea visa să ajungă la „butoanele puterii de la Cotroceni”.  Rezultatele de la referendum şi alegerile europarlamentare din 26 mai au arătat un PSD fracturat, anchilozat în „Epoca de Aur a Ceauşismului ultra-ideologizat”, iar condamnarea lui Liviu Dragnea a fost semnalul că Justiţia nu s-a predat în totalitate, cu toate că „oamenii lui Dragnea” încă mai operează liniştiţi prin CSM şi Secţia de Investigare.

Astăzi, Guvernul Dăncilă se află în faţa unui nou examen, şi-n funcţie de modul cum vor înţelege oamenii domnului Fifor să acţioneaze în Piaţa Victoriei, mai poate rezista câteva luni până când doborât de criză se va prăbuşi. Marota cu „lovitura de stat eşuată în 10 August 2018” nu a funcţionat pentru strategii PSD-ului, iar Carmen Dan, Cătălin Ionuţ Sindile şi Sebastian Cucoş nu sunt încă condamnaţi de Justiţie pentru atrocităţile comise în seara şi noaptea de 10 August 2018 de către trupele de jandarmi.

Cei menţionaţi mai sus şi jandarmii care au bătut la grămadă oameni nevinovaţi pe 10 August 2018 trebuie să fie condamnaţi de Justiţie, iar viitorul ministru de Interne trebuie să îi degradeze şi să îi treacă de urgenţă în rezervă. Acelaşi lucru trebuie aplicat şi poliţiştilor din Caracal. Dar cine să facă aceste lucruri? Miza mitingului din această seară este uriaşă prin semnalul care va fi transmis, însă există riscul ca aceste să fie parazitat electoral.

Şi dacă 10 AUGUST 2019 va îmbrăcă o aură electorală va fi o mare greşeală întrucât va da apă la moară presei aservite să scoată în prim plan „lovitura de stat”, „implicarea serviciilor SRI” şi va relegitima „atrocităţile Jandarmeriei” ca apărători ai ordinii constituţionale în stat. De asemenea, este important ca şi cei din haştag Rezist să facă un pas înapoi.

Dacă vom avea din nou provocări reciproce între manifestanţi şi oamenii „în civil cu burtă şi cefe late ai Jandarmeriei, DOS şi DIPI” şi se va interveni în forţă cu gaze şi pulane, Guvernul Dăncilă va cădea în contextul în care îşi va pierde şi ultima brumă de credibilitate, într-o perioadă în care bătălia cu Iohannis pare că nu mai prieşte.

Economia şi inflaţia sunt două elemente care îi dau fiori reci doamnei Dăncilă, iar dorinţa expresă a lui Tăriceanu de a candida la prezidenţiale în numele PSD-ALDE ar putea duce săptămâna viitoare la ruperea alianţei, şi implicit la o guvernare PSD minoritară. Riscurile sunt enorme pentru oamenii din jurul lui Dăncilă care astăzi dau un prim test major în plină epocă post-Dragnea.

„Au existat sugestii să nu mai candideze la preşedinţie ca în turul doi să avem un contracandidat şi nu un partener pentru domnul Iohannis. Nu am ameninţat, nu am şantajat că ieşim de la guvernare. Ce vă spun eu acum este prefigurarea unei situaţii dificile în care am fi doi candidaţi”, a declarat Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al ALDE.

Din această ecuaţie, pentru moment, câştigător va fi preşedintele în exerciţiu Klaus Iohannis, care are toate atuurile de partea sa: debanda din PSD, slaba guvernare a acestora şi scoaterea lui Dragnea din prim-plan. Astfel, zilele Guvernului Dăncilă sunt numărate, indiferent de ce se va întâmpla în această seară în Piaţa Victoriei.

Problema lui Iohannis nu mai este PSD-ul lui Dăncilă, ci modul cum va reuşi să contureze un viitor guvern care să „taie în carne vie” pentru a evita izbucnirea unei crize economice majore din 2020-2021. Altfel, se va prăbuşi şi imaginea acestuia pe fondul unor mişcări de genul „vestelor galbene din Franţa”, care nu mai au cum să fie evitate în contextul în care sărăcia din rândul populaţiei s-a acutizat. Statul mafiot este mai puternic ca oricând, iar domnul preşedinte Iohannis este obligat să ia măsuri ferme.

PS. Până atunci, „Diaspora revine Acasă! 10 August 2019, TOŢI în Piaţa Victoriei!” 

Citeşte şi:

Rogers Cup. Simona s-a retras în sferturi din cauza unei accidentări. „Cred că fost o decizie înţeleaptă, nu avea rost să forţez”

”Diaspora revine Acasă! 10 August 2019. Nimic nu s-a schimbat!” Protest de amploare în Piața Victoriei!

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.