100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România

-


În urmă cu o sută de ani, pe 28 noiembrie 1918, Bucovina se unea cu Regatul României, după ce pe 27 martie 1918 Basarabia revenise la patria mamă. Iancu Flondor, preşedintele Consiliului Naţional Român şi Sextil Puşcariu, rectorul Universităţii din Cernăuţi, au fost cei care au pregătit minuţios revenirea fraţilor bucovineni în matca României, în contextul tulbure al sfârşitului primului război mondial.

sursa foto: Cuvântul Ortodox

Unirea Bucovinei cu România a fost un eveniment amplu pregătit în patru etape: inițiativa spontană și radicală a unor intelectuali din Cernăuţi de a declara printr-o publicație voința românilor bucovineni de a se alătura naţiunii române întregite, consensul dintre aceștia și reprezentații partidelor politice la care se ajunge prin Adunarea de la 27 octombrie, sosirea trupelor române la Cernăuți pe 11 octombrie şi discuțiile dintre guvernul provizoriu al Bucovinei și oficialităţile statului român.

Aceste etape au condus la „Actul Proclamării Unirii de la 28 noiembrie a Bucovinei la România”.

În contextul  armistițiului cerut de Puterilor Centrale și al proclamării independenței Poloniei, grupul de intelectuali din jurul rectorului Universităţii din Cernăuţi, Sextil Puşcariu au văzut oportunitatea momentului unirii cu patria mamă al românilor bucovineni. Astfel, pe 13 octombrie, are loc în casa doctorului Isidor Bodea o întrunire în cadrul căreia se decide publicarea unei reviste politice cu trei apariții săptămânale, pe care  juristul Vasile Bodnărescu a numit-o „Glasul Bucovine”. Alături de acesta, între cei aleși ca redactori se numără trei colegi universitari ai lui Sextil Pușcariu: Alexe Procopovici, filolog și lingvist, Radu Sbiera, profesor de latină, și Max Hacman, profesor de drept.

Acești intelectuali au luat parte la procesul de reorganizare a Bucovinei, în diverse organisme nou-create în scopul realizării dezideratului unirii. Revista „Glasul Bucovinei” avea misiunea să prezinte opiniei publice premisele realizării unirii în contextul în care numeroşi intelectuali şi politicieni bucovineni încă îşi mai exprimaseră încrederea în capacitatea monarhiei austriece de a soluționa problemele locale sau necesitatea loialității față de aceasta.

În acest context, „Glasul Bucovinei” avea explicit printre obiective: spulberarea ultimelor rămășițe de supunere datorate Austriei și orientarea cititorilor spre ideea unirii cu România. Evenimentele politice, care au intervenit între 13 și 22 octombrie, au îndreptăţit oportunitatea acestui demers. După manifestul împărătesc din 16 octombrie, prin care se oferea o întârziată autonomie popoarelor din cuprinsul teritoriului austriac în cadrul un posibil stat federal, la 18 octombrie Alexandru Vaida-Voievod făcea în Parlamentul maghiar o declarație similară cu aceea a bucovinenilor privind dreptul românilor din Transilvania de a-și decide singuri forma statală.

sursa foto: ubbcluj.ro

De asemenea, pe 18 octombrie, Austro-Ungaria primea răspunsul președintelui Wilson privind cererea de armistițiu, în care acesta relua condițiile formulate prin cele 14 puncte. Pe plan politic, în urma declarației împăratului Carol I, cei cinci deputați români ai Bucovinei din Parlamentul austriac hotărăsc, la 17 octombrie, constituirea unui „Consiliu Național”.

Perspectiva acestora în privința viitorului Bucovinei era diferită de cele enunţate în Glasul Bucovinei, unul dintre aceşti deputaţi români luând în calcul o împărțire a teritoriului cu cealaltă populație, care-și reclama autoritatea asupra acestuia – ucrainienii. Cel care a exprimat cel mai bine poziţia intelectualilor din jurul revistei „Glasul Bucovinei” a fost boierul Iancu Flondor din Strojineț.

Rezoluția finală din 27 octombrie când, cu ocazia adunării naționale convocate de partidele românești, reprezentații poporului, reuniți în sala Palatului Național, se proclamă drept Constituanta Bucovinei, care se pronunță în unanimitate pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat național și care instituie un consiliu național de 50 de membri, între care se află și o parte dintre membrii revistei Glasul Bucovinei (Sextil Pușcariu a fost unul dintre cei patru vicepreședinți).

În contextul în care Guvernatorul austriac al Bucovinei cedase autoritatea ucrainienilor, Iancu Flondor a solicitat intervenția armatei  române în provincie. Trupele române conduse de generalul Iacob Zadik au ajuns la Cernăuți în ziua de 11 noiembrie.

A doua zi, Consiliul Național, care îndeplinea rolul unui parlament, a ales un guvern provizoriu sub conducerea lui  Iancu Flondor, în cadrul căruia  Sextil Pușcariu a fost numit secretar de stat pentru afacerile externe.

În această calitate, acesta este trimis la Iași unde, în urma întrevederilor cu reprezentații partidelor politice din România, cu Regalitatea, dar și cu istoricul Ion Nistor, președintele Comitetului Refugiaților Bucovineni, ajunge la convingerea că forma cea mai potrivită de integrare este unirea necondiționată.

sursa foto: ROMÂNIA în imagini de ieri şi azi – WordPress.com

Astfel, în urma deciziei acestuia s-a convocat Congresul general al populației Bucovinei pe data de 15/28 noiembrie la Palatul Mitropolitan din Cernăuți și s-a proclamat oficial „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României” (din moțiunea rostită de Iancu Flondor).

În iunie 1940, Basarabia și Bucovina de Nord au fost ocupate de trupele sovietice în urma înţelegerii secrete parafate de Germania Nazistă şi URSS în pactul de tristă amintire, Ribbentrop-Molotov (23 august 1939). Tratatul de pace, încheiat la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, a consfiinţit cedarea Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, URSS-ului.  În 1991, Ucraina a păstrat în continuare zona nordică a vechii provincii istorice româneşti, Bucovina.

„Ce frumoasă a fost acea zi de 28 noiembrie 1918! Se bucura parcă şi cerul de fericirea noastră, trimiţându-ne, în acel început de iarnă, raze calde de soare. Veniseră soli din toate părţile locuite de români: din Moldova, din Muntenia, din Oltenia, din Ardeal şi din Basarabia, iar din Bucovina sosiră, la Cernăuţi, tot ce intelectualitatea şi ţărănimea românească aveau mai curat şi mai bun. Şi, pe când mulţimea, încă dis-dimineaţă, se îndrepta, pâlcuri-pâlcuri, spre reşedinţa metropolitană, în sala de marmură a căreia era convocat Congresul… În aclamaţiile puternice, Iancu Flondor a fost ales, la propunerea lui Dionisie Bejan, preşedinte al Congresului. Lui i-a fost dat să pronunţe verdictul reparaţiei istorice a nelegiuirii din 1774, cetind moţiunea de unire necondiţionată şi veşnică a Bucovinei cu România.

sursa foto:Basarabia-Bucovina.Info

Ropote de aplauze acoperiră ultimele cuvinte ale moţiunii, rostite, cu glas emoţionat, de Iancu Flondor, în ochii căruia se iviră două lacrimi mari, prinos al nesfârşitei sale iubiri de neam”, scria în memoriile sale istoricul Ion Nistor.

Citeşte şi:

De ce ar trebui România să se teamă de conflictul din Marea de Azov? Rusia testează o nouă strategie

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.