23 August 1944, ziua care a schimbat destinul României

-


Actul de la 23 August 1944 a marcat înlăturarea guvernului condus de Mareşalul Ion Antonescu în România, la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, în decursul căruia armata română luptase alături de Germania Nazistă, pe Frontul de Est. Actorul principal din ziua de 23 August 1944 a fost Regele Mihai, care a ordonat Marelui Stat Major al Armatei Române să se alăture coaliţiei Naţiunilor Unite în războiul împotriva  forţelor Axei.

 

Pentru a vedea însemnătatea actului de la 23 august 1944, când arhivele și lucrările de specialitate publicate în Occident sunt accesibile istoricilor în sensul în care istoria nu mai este puternic ideologizată, trebuie mai întâi să prezentăm interpretarea acestui eveniment pe care regimul politic instaurat după august 1944 l-a valorizat pentru propria legitimare, în funcție de etapele parcurse, astfel că la început a fost socotit „o lovitură de Palat“, pornindu-se de la rolul fostului Rege Mihai I în arestarea mareșalului Antonescu și a principalului său colaborator, Mihai Antonescu.

Mai apoi s-a transformat în „lovitură de stat“ organizată de rege cu sprijinul Armatei și al liderilor PNȚ, PNL, PSD și PCdR (n.r. – la 20 iunie 1944 s-au coalizat în Blocul Național Democrat), pentru ca pe parcursul comunizării României, comuniștii să-și atribuie fraudulos toate meritele realizării cu succes ale acestui act. Potrivit istoriografiei oficiale de după 30 decembrie 1947 (n.r. – ziua când România a devenit Republică Populară): „acțiunea militară în vederea loviturii de stat de la 23 August 1944 fusese pregătită de către o comisie de generali și ofițeri superiori, partidul nostru fiind singurul care a participat“.

La 22 august 1949, „lovitura de stat“ se transformase radical în „actul de la 23 August 1944, pregătit și înfăptuit de către Partidul Comunist Român“, semnificația acestei zile amplificându-se ulterior, astfel încât a fost decretată „ziua eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, ziua doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de partid, cea mai mare sărbătoare națională a poporului nostru“. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej și preluarea puterii de către Nicolae Ceaușescu, 23 august devine ziua „insurecției armate antifasciste, de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă“.

După momentul revoluției din decembrie 1989, ziua de 23 august 1944 a căpătat o abordare controversată a diferiților actori ai scenei politice și publice: monarhiști – care i-au exacerbat rolul fostului suveran Mihai I în organizarea loviturii de stat și, implicit, în alăturarea României în război alături de Coaliția Națiunilor Unite, fapt care a salvat țara de la catastrofa generală – și antonescieni, care au calificat decizia suveranului ca act de trădare națională ce a aruncat România în brațele lui Stalin.

Actul de la 23 august 1944 a fost realizat de către o coaliţie formată din regele Mihai I, partidele democratice interbelice, liberal, ţărănist şi social-democrat, dar şi comunişti, aliate în Blocul Naţional Democrat şi mai mulţi ofiţeri superiori ai armatei, precum generalul Constantin Sănătescu. Scopul principal al înlăturării guvernului Antonescu de la putere era trecerea imediată a ţării de partea Aliaţilor şi încetarea războiului împotriva acestora.

Semnificaţia momentului este dublată, potrivit mai multor istorici, de faptul că decizia de a întoarce armele împotriva Germaniei naziste ar fi scurtat războiul cu cel puţin şase luni şi ar fi salvat vieţile a sute de mii de persoane. De asemenea, Regele Mihai I a fost recompensat la acea vreme cu Ordinul Victoria acordat de URSS, în urma reorientării României pe scena geopolitică, totuşi a fost obligat la câţiva ani după să abdice şi să părăsească ţara.

Regele versus Antonescu. România se alătură Naţiunilor Unite

Dacă în 1943, şansele pentru un armistiţiu între România şi Aliaţii (SUA, Marea Britanie şi URSS) erau maxime, la 23 august acestea şi-au pierdut din amplitudine, Peninsula Balcanică aparţinând unui plan secundar, în aria de jurisdicţie a unuia dintre aliaţi- URSS, dar şi a sistemului militaro-politic reprezentat de această alianţă.

Gruparea Palatului formată din oameni politici tineri din partidele istorice împreună cu Suveranul – Regele Mihai I – a decis întoarcerea armelor. O schimbare politică şi militară care a scurtat războiul din Europa cu cel puţin şase luni , însă a lipsit România de un acord cu Aliaţii, în consecinţă cu URSS.

Acesta a venit mult mai târziu, la 12 septembrie, în condiţii umilitoare, cu pierderea a 150 de mii de militari, prinsi între frontul german şi cel sovietic, cu dezarmarea restului trupelor şi cu comandă militară sovietică asemenea unei ţări învinse. PCdR a fost reprezentat în actul de la 23 august de Lucreţiu Pătrăşcanu, un burghez prin definiţie şi Emil Bodnăraş, un fel de eminenţă a nucleului comunist acreditat astăzi ca agent român trimis ca “ilegal” la şcoala de spionaj sovietică a GRU – „Directoratul principal de spionaj” al Armatei Roşii.

Rolul lor a fost important în evoluţia realizării planului, însă nu la dimensiunea acordată de regimul comunist după război.

Dacă nu ar fi fost 23 august 1944, se mai putea rezista pe linia Focșani-Nămoloasa-Brăila o perioadă de circa 6 luni, după care trupele sovietice ar fi înaintat prin Câmpia Română și, astfel, întreg teritoriul țării ar fi fost un câmp de război, iar condițiile capitulării ar fi fost mai drastice. La rândul său, istoricul militar Constantin Corneanu lansează – în lucrarea „Sub povara marilor decizii“, Editura Scripta, București, 2007 – o întrebare pertinentă asupra actului de la 23 august 1944, în contextul în care trupele române și germane ar fi rezistat încă 6 luni pe aliniamentul Carpaților, în ciuda înțelegerilor secrete făcute între cei trei „mari“ la Conferința de la Yalta.

Potrivit acestuia, conjurația politicienilor de la București, defetismul unor înalți comandanți militari de front, trădarea, incapacitatea de comandă au dus la pierderea bătăliei pentru Armistițiu din Moldova (19-23 august 1944), oferind liderilor sovietici un avantaj geopolitic nesperat care a favorizat înaintarea spre Sud-Estul Europei și, implicit, a dus la instaurarea regimurilor de democrație populară.

După înlăturarea mareşalului Ion Antonescu şi a guvernului său, regele Mihai l-a numit prim-ministru pe generalul Constantin Sănătescu. Acest guvern a fost compus din militari, dar a avut în componenţa sa şi reprezentanţi ai Blocului Naţional Democrat. Din Blocul Național Democrat au fost miniştri fără portofoliu: Iuliu Maniu, Constantin I.C Brătianu, Constantin Titel Petrescu, Lucreţiu Pătrăşcanu. Treptat, comuniştii şi-au netezit drumul spre obţinerea puterii, încercând să izoleze celelalte forţe politice din România.

„Am decis să-l rugăm pe Antonescu, cum el conducea războiul, era conducătorul, ne gândeam că e omul cel mai apt ca să facă această ieșire din război, armistițiu cum s-a numit până la urmă. Eu l-am convocat pe el și pe Mihai Antonescu. Și au venit la ceea ce se numea Casa Nouă, în spatele palatului și acolo a fost o discuție de vreun ceas și ceva împreună cu generalul Sănătescu, mareșalul Palatului pe vremea aceea.  Antonescu a refuzat categoric să iasă din război fără aprobarea lui Hitler. Or, acestea erau niște inepții. Și atunci a fost o înscenare, aranjată înainte, că dacă el refuză absolut, trebuie îndepărtat. Și așa s-a întâmplat de fapt ziua de 23 august.

A fost o frază-cod pe care a trebuit să o spun eu, ca să se poată face acest lucru. Erau trei subofițeri și un căpitan din garda Palatului și când i-am spus lui Antonescu ”Îmi pare foarte rău, dar nu mai am nimic altceva să fac’, au intrat aceste patru persoane. Eu totuși nu am vrut să fiu de față când a fost arestat Antonescu. Am plecat. Și cam așa s-a întâmplat cu Antonescu. După aceea au urmat o grămadă de alte lucruri, formare de guvern, declarația mea și așa mai departe” declara Majestatea Sa Regele Mihai I, într-un interviu acordat Agerpres, în anul 2006 despre contextul şi însemnătatea actului de la 23 August 1944.

Citeşte şi:

Armata SUA este mai slabă decât cea a Chinei?

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.