A murit actorul Rutger Hauer

-


A murit actorul Rutger Hauer, cunoscut din roluri precum cel interpretat în Vânătorul de recompense (Blade Runner), dar şi din câteva producţii pe care le-a filmat în România în anii 2000.

Hauer a încetat din viaţă la 75 de ani. Actorul a murit pe 19 iulie la locuinţa sa din Olanda. Vestea a fost dată publicităţii de agentul vedetei abia miercuri, după ce înmormântarea a avut loc.

A rămas în memoria publicului pentru rolul interpretat în filmul lui Ridley Scott, „Blade Runner”. El l-a interpretat pe Roy Batty, şeful găştii de hackeri cu care avea de-a face protagonistul jucat de Harrison Ford.

Dintre producţiile mai recente în care a apărut se detaşează rolurile interpretate pentru filmele din 2005, Cardinalul Roark, din “Sin City”, şi personajul negativ pe care îl descoperă Bruce Wayne la conducerea Wayne Corp. în pelicula regizată de Christopher Nolan „Batman Begins”.

A vizitat România de mai multe ori, jucând şi în producţia ”Camera ascunsă”, regizată de Bogdan Dumitrescu, cu Maria Dinulescu şi Oana Pellea, în 2004.

Rutger Hauer a fost recompensat cu un Glob de Aur în 1983, pentru rolul din lungmetrajul TV „Escape from Sobibor”.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.