A murit asistenta care a intrat în comă după o noapte de gardă

-


Asistenta medicală de la Spitalul Zimnicea, Carmen Vătafu, care se afla internată în stare gravă la Institutul de Neurologie şi Boli Neurovasculare din Bucureşti, în urma unui accident vascular la locul de muncă, a fost deconectată de la aparate.

După mai multe zile în care asistenta s-a aflat în comă profundă, duminică s-a luat decizia deconectării ei de la aparate. Şansele de supravieţuire ale asistentei erau oricum foarte scăzute, susţin surse apropiate familiei, aşa că s-a considerat că deconectarea de la aparate i-ar uşura suferinţa, informează Mediafax.

Marinela Tănase, o colegă a asistentei, a scris: „Carmen, colega noastra zâmbitoare şi plină de viaţă, a plecat într-o lume mai dreaptă! Dumnezeu sa te odihnească, fată dragă!”.

Carmen Vătafu a fost internată, de pe data de 30 octombrie, în comă profundă la Institutul de Neurologie şi Boli Neurovasculare din Bucureşti. După o noapte întreagă de serviciu, marţi dimineaţa, ea s-a plâns de dureri puternice de cap şi de faptul că nu mai vede bine cu unul dintre ochi. Colegii femeii declarau că ambulanţa a fost chemată foarte târziu, astfel că starea femeii s-a agravat. Asistenta a fost dusă apoi la Institutul de Neurologie şi Boli Neurovasculare din Bucureşti.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.