Avem în față cele mai anoste alegeri prezidențiale de după 1989

-


Cui îi vine să creadă că la sfârșitul acestei săptămâni sunt alegerile prezidențiale? Probabil că am asistat cu toții la cele mai anoste alegeri de acest fel de după 1989.

Unde sunt milioanele de români în stare să te linșeze dacă nu votai în 1990 trandafirul? Unde sunt celelalte milioane care au plâns de ciudă în 1992, apoi de fericire în 1996, pentru Constantinescu? Unde este freamătul din anul 2000, când Vadim a intrat în turul doi? Unde-s alegerile de pomină din 2004, dintre „iepurașul” Băsescu și „faraonul” Năstase? Sau cele din 2009, dintre același Băsescu și domnul care l-a vizitat pe Sorin Ovidiu Vântu? Într-un final, până și alegerile prezidențiale din 2012 au avut miza lor: era cât pe ce să ne treacă glonțul pe la urechi și un individ precum Ponta să apuce să conducă România.

Care este însă miza alegerilor prezidențiale din 2019?

Nu prea mare, se pare. Se lasă impresia că jocurile sunt deja făcute, fiecare candidat văzându-și doar de interesele sale și ale partidului. Căci nu avem cum să nu observăm cum unii dintre candidații lipsiți vizibil de șanse s-au folosit de conjunctura alegerilor pentru a deveni cunoscuți pe banii partidului, răsplătindu-l pe acesta din urmă prin voturile care se pot tranzacționa pe bani și interese grele în turul doi.

Cea mai bună dovadă că parcă ceva totuși nu funcționează cum trebuie în așa zisa democrație românească este însă lipsa cu desăvârșire a dezbaterilor între candidați. Iar acesta nu este un moft românesc. În SUA, în Marea Britane, în Germania, în Franța, în toate țările democrate, între candidații la cea mai înaltă funcție în stat au loc dezbateri aprige, adevărate bătălii de idei, astfel încât lumea să cunoască intențiile acestor viitori posibili președinți, să vadă pur și simplu ce au în cap.

Acasă la SUA, „partenerul strategic” al României, sunt televizate inclusiv dezbaterile din interiorul unui partid pentru desemnarea candidatului acelui partid la funcția de președinte, iar aceste dezbateri sunt deosebit de dure.

La noi, mai fiecare candidat s-a ferit de acest fundament al unei democrații autentice, cât mai mult cu putință. Acestea fiind zise, să încercăm totuși să schițăm în câteva cuvinte principalii candidați la alegerile prezidențiale ale României anului 2019.

Principalii candidați la alegerile prezidențiale ale României anului 2019

Începem cu actualul președinte, Klaus Iohannis. Acesta, deși nu excelează foarte mult la „impresia artistică”, a dovedit totuși de-a lungul mandatului său o anumită abilitate politică. Astfel, la sfârșitul celor cinci ani, putem trage linie și observa:

  • L-a bătut la alegerile prezidențiale pe Ponta și apoi l-a dat jos din funcția de prim-ministru.
  • Apoi, a oprit ordonanțele pe justiție, toată această acțiune pornind de la celebra de acum expresie a celor „doi elefanți în încăpere”.
  • Apoi, a „ajutat” ca PSD să obțină un scor minim la europarlamentare și, în sfârșit, a intrat într-un conflict cu Dăncilă, conflict care s-a terminat până la urmă cu plecarea din funcția de prim-ministru a fostei mâini drepte a lui Dragnea.
  • Ba chiar, președintelui în funcție i se poate reproșa o aplecare prea profundă asupra strategiei pe termen lung, acesta neglijând chestiunile de ordin tactic care au produs destule suferințe românilor. Vorbim aici despre acceptarea lui Dăncilă în funcția de prim-ministru (conștient că prin acest fapt PSD se va autodistruge) și o oarecare neglijare a partidului care l-a propulsat în funcția de președinte, fapt care a dus – cel puțin în capitală – la o slabă organizare a PNL, fenomen ce a ajutat la aducerea în funcția de primar al Bucureștilor a unei calamități.

Următorul candidat – conform anumitor sondaje – ar fi tocmai Viorica Dăncilă. Orice fel de comentariu la adresa ei este de prisos. Indiferent dacă intră sau nu în turul doi, ea nu va mai rămâne mult în fruntea PSD, ceea ce nu este neapărat o veste bună: în naivitatea ei, Viorica era în PSD un rău benign.

Să trecem deci la următorul candidat. Dan Barna. În privința acestuia, voi propune un mod de judecată independent de orice scandal în care acesta a intrat în ultimele săptămâni. Mă voi referi la susținerea externă pe care acesta o are. Asta pentru că indiferent de acțiunile – multe din ele benefice – ale USR, se observă foarte clar în tendința acestui candidat și a partidului său o apropiere de UE care ar fi fost un lucuru bun pentru România în 2005, nu în 2019. Susținerea vizibilă de către Bruxelles a tandemului Barna-Cioloș nu este în măsură să certifice un viitor sigur țării, atâta vreme cât Bruxellesul din zilele noastre nu e în stare să își asigure nici măcar lui însuși un viitor.

Pe de altă parte, aparția lui Iohannis pe peluza de la Casa Albă spune cu totul altceva. Actualul președinte al României este sprijinit de către jucătorul cel mai mare și cel mai agresiv în politica internațională. Acestea fiind zise, cum va trebui să așteptăm ziua de sâmbătă? Cu speranța că „toate-s vechi și nouă toate”?

Citește și:

VIDEO. AEP exclude fraudarea votului prin corespondenţă. Călugăriţa: „Autocolantul nu se poate dezlipi fără a deteriora buletinul de vot”

Orban a spus în ce condiţii va creşte salariul minim pe economie

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.