Anesteziile din clinicile stomatologice, sub lupa Ministerului Sănătăţii

-


Victor Costache, ministrul demis al Sănătăţii, susţine că după incidentul petrecut cu copilul în vârstă de patru ani de la clinica din Piteşti se va verifica modul în care se fac anesteziile în cabinetele stomatologice. De asemenea, acesta a mai susţinut că Colegiul Medicilor va ancheta cazul copilului de patru ani care a murit, după ce a fost anesteziat la o clinică stomatologică din Piteşti.

„Este într-adevăr o tragedie. În momentul de faţă, activitatea acelui cabinet, acelei miniclinici a fost complet închisă, a fost suspendată de către DSP, Colegiul Medicilor anchetează cazul şi vom comunica concluziile noastre. Este foarte important ca aceste tragedii să nu se mai repete şi în perioada următoare vom verifica felul în care se dau aceste anestezii sau analgosedări în unele cazuri în cabinetele stomatologice”, a declarat Victor Costache, la  postul România TV.

Potrivit acestuia, propofolul este un produs foarte puternic şi din cauza acestuia a murit şi Michael Jackson.

„Acest medicament trebuie folosit numai într-un cadru care poate fi monitorizat corect”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Copilul în vârstă de patru ani care a intrat în comă după ce a fost anesteziat la o clinică stomatologică din Piteşti a decedat, a anunţat, miercuri seara, Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

„Din păcate, copilul de 4 ani şi 8 luni a pierdut lupta cu viaţa. În urmă cu jumătate de oră s-a produs stop cardiac ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. S-a declarat decesul. Părinţii au fost lângă el”, a adăugat Raluca Alexandru.

Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizarea sanitară de funcţionare.

De asemenea, inspectorii au interzis anesteziile generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti, unde un copil a intrat în comă în urma unei astfel de proceduri medicale, informează Ministerul Sănătăţii.

În acest caz a fost începută şi o anchetă a poliţiştilor din Piteşti, fiind deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi:

Rareş Bogdan: „Am încredere în preşedintele României”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.