Cutremur la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”. Anisie a retras acreditarea Școlii Doctorale

-


Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat, luni, că a semnat un ordin prin care a retras acreditarea Şcolii doctorale de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Potrivit acesteia, decizia a fost luată în urma unui raport al Consiliului de Etică şi de Management Universitar.

„În urma raportului Consiliului de Etică şi de Management Universitar, am realizat un ordin de ministru prin care am retras acreditarea Şcolii doctorale de la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti”, a anunțat ministrul Educaţiei.

Potrivit procedurilor legale, oficialii Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din București  va putea relua activitatea de evaluare în vederea autorizării școlilor doctorale după 5 ani.

Subiectul tezelor de doctorat de la Academia de Poliţie a făcut obiectul unui scandal în Ministerul de Interne, care s-a soldat cu verificări ale Corpului de Control. De asemenea, Inspectorii Corpului de Control au stabilit că doar jumătate din lucrările raportate au fost controlate, iar multe probleme au fost muşamalizate.

Corpul de control a descoperit o lungă serie de nereguli, de la ascunderea mai multor lucrări de doctorat, până la nerespectarea normelor de verificare. Cu alte cuvinte, Academia a încercat să muşamalizeze scandalul.

Ministerul de Interne a recunoscut pe 3 iulie 2019, că ce s-a întâmplat cu tezele de doctorat la Academia de Poliţia a fost mai mult o verificare de faţadă. Concluziile controlului au arătat că şefii de la Academia de Poliţie au minţit de mai multe ori în ceea ce privește tezele de doctorat.

74,3% dintre tezele susținute în perioada 2011-2016 la Academia de Poliție, și trecute deja printr-o primă verificare cu softul de identificare a similitudinilor, au fost suspecte de plagiat, potrivit pressone.ro.

Citește și:

Orban a explicat scopul vizitei sale oficiale din Franța. Miza: Foaia de parcus a Parteneriatului strategic dintre cele două state


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.