ANM: Cod portocaliu de ninsori abundente în 12 județe până miercuri dimineața

-


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod Portocaliu de ninsori abundente şi viscol în 12 judeţe din Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali, valabilă până miercuri dimineaţa. De asemenea, în intervalul 23 martie, ora 2:00 – 25 martie, ora 10:00, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali, temporar va ninge abundent (30 – 50 litri/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent.

 

 

În acest interval, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40 – 55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, în judeţele Olt şi Teleorman, precum şi în sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, rafalele vor atinge 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Judeţele vizate de Cod portocaliu, unele doar parţial, sunt: Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, iar total, Argeş, Teleorman, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Caraş-Severin. De asemenea, vor fi în vigoare avertizări Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ şi viscol la munte în Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni, sudul Transilvaniei, iar în Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei se vor semnala intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte.

„În zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni, precum şi în sudul Transilvaniei, temporar va ninge, moderat cantitativ (10 -20 litri/mp) şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăşi 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea”, potrivit ANM.

În Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 75 km/h. Temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător şi ploaie, favorizând formarea poleiului.

De asemenea, meteorologii au actualizat duminică şi prognoza pentru Bucureşti, avertizând că vremea se va răci accentuat şi va fi în general închisă până luni dimineaţa. „Mai ales în cursul nopţii se vor semnala precipitaţii, la început sub formă de ploaie, apoi vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă neuniform de 1 – 2 centimetri. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări ce vor atinge la rafală viteze de 40 -50 km/h”, arată ANM.

Temperatura maximă în Bucureşti va fi de 9 – 11 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de un grad.

În intervalul 23 martie, ora 8:00 – 25 martie, ora 8:00, vremea se va menţine închisă şi va deveni deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie. Temperatura maximă va fi de 2 – 4 grade Celsius, iar cea minimă de minus 2 – 0 grade. Temporar vor fi precipitaţii, în cursul zilei de luni sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie, apoi doar ninsoare. Stratul de zăpadă depus la finalul intervalului va fi neuniform, cu grosimi de aproximativ 8 – 14 centimetri. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 55 – 65 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Citește și:

Vremea se răceşte din nou. Ninsori şi intensificări ale vântului de sâmbătă seara până miercuri dimineaţa


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.