Anul 2019, norocos numai pentru patru zodii

-


Pe 5 februarie, va începe Anul Porcului de Pământ şi se va termina pe 24 ianuarie 2020. Dacă în anul Câinelui de Pământ am avut conflicte, decizii pripite şi am făcut numeroase greşeli, Porcul de Pământ ne aduce cumpătare şi implicarea în noi domenii de activitate profitabile. De asemenea, astrologii chinezi susţin că vom pune mai mult accent pe muncă, reconstrucție, economie și carieră. În acest context astral deosebit, numai patru zodii vor avea un an norocos, scrie telegraph.md.

 

Şobolanul este marele favorit al Porcului de Pământ cărora le aduce câştiguri financiare însemnate. Astfel, nativii şobolan vor fi mai motivaţi să muncească mai mult pentru propriul lor beneficiu sau chiar să înceapă o afacere bună anul acesta care să le aducă câştiguri foarte mari în viitorul apropiat.  În această zodie sunt persoanele născute în anii: 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996 și 2008.

A doua zodie care va beneficia din plin de sprijinul Porcului în 2019 este Calul. Cei care sunteţi născuţi în această zodie vor avea succes şi beneficii în carieră dacă vor fi ambiţioşi şi vor profita din plin de şansele care vor apărea la orizont. De asemenea, caii vor avea anul acesta şansa să îşi întemeieze o familie.  Ești în această zodie dacă te-ai născut în anii: 1918, 1930, 1942, 1954,1966, 1978, 1990, 2002, 2014.

În anul Porcului de Pământ, Câinele este cea de-a treia zodie care va avea de câştigat în plan personal şi profesional. De asemenea, aceşti nativi vor avea șansa să fie promovați în 2019 și să ajungă pe posturi mai bine plătite, graţie firii lor ambiţioase şi muncitoare. Ești în zodia Câinelui dacă ești născută în anii: 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018. După un an greu în 2018, în care Câinele a făcut multe compromisuri, acum se poate bucura de realizări care îl vor face împlinit.

Dragonul este cea de a patru zodie din horoscopul chinezesc care va avea şanse importanta în acest an să câştige bani şi să avanseze profesional, dacă va ştii să lase deoparte orgoliul şi va fi diplomat. Ești în zodia Dragon, dacă te-ai născut în 1916, 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012.  În dragoste şi-n carieră, dragonii vor avea succes în carieră şi-n dragoste dacă vor avea răbdare şi vor profita de momentele prielnice.

Citeşte şi:

Atenție! Gripa continuă să ucidă

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.