UPDATE. Clotilde Armand: ”I-am prins cu mâna în sac. E o anchetă în curs”

-


UPDATE 20.08: Candidata USR-PLUS la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat, marți seara, că renumărarea voturilor nu este posibilă, întrucât legea nu prevede această posibilitate, iar în 2016 ei i-a fost refuzată cererea de renumărare a voturilor „pe motivele legale, care trebuie respectate”.

„Nu ne lăsăm furaţi, nici intimidaţi. Aceste gesturi de intimidare sunt de la oameni disperaţi. I-am prins cu mâna în sac. E o anchetă în curs. Procesele verbale care s-au încheiat după alegerile de duminică au fost mereu clare. Avem încredere în aceste procese verbale. Eu cred că acum sunt toate încărcate pe site-ul de la AEP. Din câte ştiu eu sunt încă 9 secţii neînchise, la 3-4 se verifică neconcordanţele”, a adăugat Clotilde Armand.

UPDATE 12.44: Polițiștii chemați luni de către reprezentanții USR la sediul Biroului Electoral Sector 1 au găsit asupra unui bărbat 773 de procese-verbale de la secții de votare, a anunțat marți șeful Poliției Sector 1, care nu a putut preciza dacă era vorba despre procese-verbale originale. Potrivit acestuia, în acest caz au fost audiate 8 persoane, iar ancheta continuă.

UPDATE 12.09: Clotilde Armand a declarat, marți, că va cere Parchetului General preluarea anchetei privind situația de la Biroul Electoral al Sectorului 1, caz în care candidata susținută de PNL și USRPLUS a acuzat o tentativă de fraudare a alegerilor de către contracandidatul său social-democrat,  edilul Dan Tudorache.

„Aud că prietenul lui Omar Hayssam (Marcel Ciolacu) împreună cu fostul primar bolșevic de la Sectorul 1 (da, este un bolșevic pur sânge care a transformat Poliția Locală în poliție politică și a folosit-o să mă urmărească) vor să renumere voturile pentru că țineți-vă bine: ”voturile reprezintă voința și speranța oamenilor. Iar acestea nu trebuie în niciun caz furate.” Really? Și în 2016 ce-ați făcut domnilor?! Acum, eu vreau să-i lămuresc pe cei doi în felul următor. Astăzi voi solicita Parchetului General al României să preia ancheta despre situația de la Biroul Electoral al Sectorului 1. Să înțelegem și noi o treabă”, a scris Clotilde Armand,marți dimineața, pe Facebook.

Știrea Inițială:

Clotilde Armand, candidata USR-PLUS la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, îl acuză de tentativă de fraudare a alegerilor pe contracandidatul său de la PSD, edilul Dan Tudorache. Astfel, aceasta susține că în sediul Primăriei au fost descoperite teancuri de procese verbale originale, necompletate. Reprezentanții USR au sesizat Poliția, care a anunțat că mai multe persoane au fost duse la audieri.

„Iată ce avem în sediul Direcției de Salubrizare și Investiții situat în Complexul din piața Mureș, un etaj deasupra Biroului Electoral de Sector. Procese Verbale necompletate! Așa pregăteau frauda. Și-a făcut apariția pe aici și directorul ADP S1 și nu știu ce caută el la BES. O să ne lămurească Poliția”, au arătat reprezentanții USR pe Facebook.

În schimb, edilul social-democrat Dan Tudorache a declarat că a cerut la BEC renumărarea voturilor pentru a se elimina orice suspiciune de fraudă electorală.

”Azi-noapte, am solicitat Biroului Electoral Central renumărarea voturilor. Îmi doresc transparență totală, în primul rând pentru a elimina orice suspiciune despre furtul voturilor. Pentru că voturile reprezintă voința și speranța oamenilor. Iar acestea nu trebuie în niciun caz furate. E normal ca într-o luptă atât de strânsă să se verifice fiecare vot. Nu sunt însă normale nici presiunile, nici manipulările”, a scris Dan Tudorache,marți, pe Facebook.

Clotilde Armand, candidata USR-PLUS la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, l-a acuzat luni de tentativă de fraudare a alegerilor pe contracandidatul său de la PSD, actualul primar în funcție Dan Tudorache. De asemenea, și deputatul Tudor Pop a acuzat o tentativă de fraudă la Sectorul 1.

„Suntem la Biroul Electoral Sector 1 cu jandarmii care păzesc voturile, whatever that means, iar mai devreme unul din angajații Biroului mi-a confirmat că la unele secții procesele verbale sunt completate greșit, iar asta nu poate însemna decât că nu corespund cu numărul de voturi înregistrate inițial și că procesele verbale inițiale au fost înlocuite pe parcurs. Deasupra BES1 este sediul neoficial de campanie al lui Tudorache care acum este sigilat de secția 4 de Poliție, departamentul de Criminalistică, după plângerea penală a colegilor noștri de la prânz. Colegii mei bănuiesc ca procedura de fraudare a presupus următorul modus operandi: – azi noapte o parte din președinții de secție au băgat voturile nule în sacii cu voturi normale – din cauza asta la BES, angajații erau obligați să desigileze sacii – în sacii desigilați, oamenii lui Tudorache au băgat și urmau să mai bage PV-urile falsificate și să le scoată pe cele originale”, a scris deputatul Tudor Pop, luni seara, pe Facebook.

Clotilde Armand s-a distanțat de primarul Dan Tudorache, după centralizarea voturilor din 160 de secții de votare, din totalul celor 166 câte sunt în sectorul 1 al Capitalei. Astfel, aceasta avea 35.263, cu aproape 1.600 de mai multe decât avea actualul primar PSD, care strânsese 33.674 voturi.

Știre în curs de actualizare.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.