Asasinarea lui JFK şi misterul din jurul Raportului Comisiei Warren (II)

-


După asasinarea preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, pe  22 noiembrie 1963, au apărut mai multe teorii ale conspirației, printre care amintim: implicarea CIA şi a FBI în uciderea sa, a KGB-ului sau a președintelui Cubei, Fidel Castro. Elementul central de la pornesc toate aceste teorii se leagă de enigmele din investigaţia prezentată de Comisia Warren (1964).

 

Autorităţile americane au înfiinţat o comisie de anchetă ca să investigheze asasinarea lui JFK sub conducerea lui Earl Warren, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. După un an de investigaţii, în 1964, Comisia a prezentat un raport format din circa 20 de volume, în care a accentuat ipotezele din spatele asasinatului, comis pe 22 noiembrie 1963, la Dallas.

Pentru societatea americană, concluziile Comisiei Warren nu au fost mulţumitoare deşi s-a ajuns la concluzia că Oswald a acţionat singur, elaborându-se teoria „asasinului solitar”.

sursa foto: Irish America Magazine

Cele mai interesante explicaţii ale Comisiei în cazul asasinării lui JFK au fost următoarele:

-Focurile de armă care l-au omorât pe preşedinte şi l-au rănit pe guvernatorul Conelly au fost trase de la etajul al şaselea al librăriei cu manuale şcolare din Dallas;

-Câţiva martori au văzut o puşcă la fereastra acelei librării exact în momentul în care s-au auzit împuşcăturile.

-Preşedintele a fost lovit de un glonţ care a intrat prin partea din spate a gâtului şi a ieşit mai jos, fără să-l omoare. Un al doilea glonţ a lovit partea din spate dreapta a capului său, provocându-i o rană mortală.

-Nu există probe credibile care să demonstreze că împuşcăturile au fost trase din dreptul „liniei ferate triple”, din faţa convoiului prezidenţial sau din orice alt loc.

-Probele indică că s-au tras trei focuri de armă.

-Puşca marca Mannlicher-Carcano era propietatea lui Lee Harvey Oswald.

-Oswald a adus puşca la depozitul de cărţi în dimineaţa zilei de 22 noiembrie.

-În opinia membrilor comisiei, Oswald era perfect calificat pentru a trage trei focuri de armă în timpul stabilit.

-Comisia nu a găsit dovezi care să ateste faptul că Lee Harvey Oswald  sau Jack Ruby ar fi făcut parte din vreo conspiraţie, internă sau externă, pentru a-l asasina pe preşedintele Kennedy.

-Comisia nu a găsit probe ale conspiraţiei, subversiunii, neloialităţii faţă de Guvernul SUA din partea vreunui agent local, statal sau federal.

-Bazându-se pe probe, comisia a hotărât că Oswald a acţionat de unul singur.

După publicarea rezultatelor Comisiei Warren, concluziile acesteia au stârnit reacţii virulente în Franţa şi-n URSS care au calificat investigaţiile absurde şi ridicole. În timp, societatea americană a început să croşeteze în spatele „Raportului Comsiei Warren” diferite teorii ale conspiraţiei.

Cea mai bună şi concludentă investigaţie a fost condusă în anul 1967 de procurorul Jim Garrison din New Orleans. Acesta a susţinut că asasinarea preşedintelui şi a lui Oswald au fost rezultatul unei conspiraţii foarte bine organizate. Acesta a anlizat punctele cele mai neclare din raportul Comisiei Warren şi a reuşit să demonteze cu probe fiecare concluzie şi a contrazis întreaga teorie oficială.

sursa foto: YouTube

Astfel, printre detaliile cele mai  importante ale lui Garrison se numără următoarele:

-Cineva cu numele Oswald a cumpărat din New Orleans, pe data de 20 ianuarie, 10 dube pentru o organizaţie denumită „Prietenii Cubei Democrate”, cu trei luni înainte de operaţiunea dezastruoasă din Golful Porcilor. La acea dată, Lee H. Oswald  se afla în Rusia.

-Potrivit unui raport al CIA, cu o lună înainte de asasinat, Oswald s-a dus la ambasada URSS-ului din Mexic de mai multe ori.

-Când poliţiştii l-au reţinut pe Oswald, au descoperit asupra lui o carte de identitate pe numele de Alex James Hidell, aceasta având legătură cu puşca găsită la cel de-al şaselea etaj al librăriei. De ce ar fi avut nevoie Oswald de o dublă identitate?

-Documentele lui Oswald constau într-un paşaport, cartea sa de identitate eliberată de Ministerul Apărării. Presupusul asasin măsura 1,80 m, dar Comisia a menţionat  clar în raportul său că Oswald măsura 1,75 m.

-Kerry Thornley, un coleg de-al lui Oswald la baza maritimă El Toro, a fost singurul care a spus că acesta era un bun trăgător, declarând Comisiei că Oswald măsura 1,65 m şi că, dintre ei doi, el era cel mai înalt decât Kerry. Kerry Thornley măsura 1,75 m.

În ciuda cercetărilor sale, Garisson nu a reuşit să demonstreze  legal că fostul preşedinte al SUA, J.F. Kennedy a fost asasinat în urma unei conspiraţii, iar Oswald a fost agent al Guvernului. Cu toate acestea, procurorul Jim Garrison a reuşit să lanseze teoria conspiraţiei, iar o mulţime de oameni au început să caute dovezi în acest caz, chiar şi astăzi.

Dacă probele îl indică pe Oswald ca fiind „ţapul ispăşitor” fără să se ştie cu certitudine dacă a acţionat singur sau dacă a fost vorba de o conspiraţie, cine ar fi fost interesat de asasinarea lui JFK?

sursa foto: The New York Times

Cheia acestui mister se găseşte în politica şi-n intenţiile acestuia cu privire la a doua sa candidatură la preşedinţie. La câteva zile de la asasinarea acestuia, pe 26 noiembrie 1963, vicepreşedintele Lyndon B. Johson semna „Memorandumul 273”, care aproba tacit războiul din Vietnamul de Nord, ceea ce a dus la incidentul din Golful Tonkin.

Citeşte şi:

Asasinarea lui JFK şi sfârşitul visului american (I)

 

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.