Atac furibund al unui baron psd-ist la adresa guvernatorului BNR. „Domnul Isărescu a intrat în război nu doar cu PSD, ci cu întreaga țară!”

-


Şeful social-democraţilor din Alba, deputatul Ioan Dîrzu este de părere că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, „a depreciat intenționat leul doar ca firmele străine să încaseze mai mulți bani”. De asemenea, Dîrzu mai subliniază faptul că ”manevrele guvernatorului ”sunt condamnabile și impun tragerea la răspundere penală pentru trădare”.

 

”BNR lasă intenționat leul să se devalorizeze și în curând îi va pune stop. De ce? Pentru că grija domnului Isărescu este pentru cei care produc cea mai mare parte a capitalului românesc, adică străinii. Acești oameni de afaceri își calculează afacerile în euro sau dolari, dar încasează în lei și domnul Isărescu are mereu grijă ca aceștia să nu piardă prea mult la schimbul în euro. Așadar, ei, reprezentând economia dominantă, vor să nu încaseze mai puțin și de acest lucru are mereu grijă BNR-ul. Mereu, românii simpli sunt cei care au de pierdut din cauza manevrelor domnului Isărescu”, a declarat Ioan Dîrzu.

Potrivit acestuia, Isărescu este deranjat de progresul economic înregistrat de guvernarea PSD-ALDE.

”Pe guvernatorul României îl deranjează teribil progresul economic al României față de acum 10 ani. Guvernarea PSD-ALDE, a ultimilor doi ani, a consolidat echilibrele macroeconomice și a îmbunătățit radical performanța și potențialul economico-social al țării. Sunt temeiuri solide care descurajează orice potențială speculație asupra monedei naționale, în ciuda manevrelor domnului Isărescu”, a adăugat Ioan Dîrzu.

El a mai spus că Parlamentul României nu poate să fie şantajat de Mugur Isărescu care trebuie revocat de urgenţă din funcţie.

”Parlamentul nu poate fi șantajat de niciun guvernator iar oamenii nu pot fi mințiți. Domnul Mugur Isărescu nu doar că nu mai are dreptul să fie guvernatorul României, ci trebuie revocat de urgență de către Parlament. Organele de urmărire penală ar trebui să investigheze dacă e legal ca guvernatorul României să crească artificial ROBOR și să devalorizeze leul doar pentru a rămâne pe funcție!”, a conchis Ioan Dîrzu.

Citeşte şi:

Lovitură din partea CCR pentru Dragnea şi Tăriceanu! Adio, caziere albite!

 

 

 

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.