UPDATE: Atac armat la două moschei din Noua Zeelandă. Patru suspecţi sunt reţinuţi

-


UPDATE 9.04: Patru suspecţi, trei bărbaţi şi o femeie, au fost reţinuţi în urma atacurilor armate ce au vizat două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, soldate cu decesul sau rănirea mai multor persoane, a anunţat poliţia, scrie The Guardian.

UPDATE: Presa neo-zeelandeză a relatat că între nouă şi 27 de oameni ar fi fost ucişi în timpul rugăciunii de vineri.

Atacatorul s-a identificat ca fiind „Brenton Tarrant” – un bărbat alb, de 28 de ani, de origine australiană, conform presei locale, iar Twitter a închis un cont de utilizator pe acest nume.

UPDATE: În această zi de rugăciune pentru musulmani, poliţia le-a cerut credincioşilor să evite moscheile „peste tot în Noua Zeelandă”.

Presa locală a transmis că până la şase persoane ar fi murit şi un număr neprecizat ar fi fost rănite.

Știrea inițială

Două atacuri armate au avut loc la două moschei din Christchurch, anunţă BBC. Poliţia neozeelandeză anunţă existenţa mai multor victime. Potrivit presei locale, este vorba despre moscheile Al Noor Mosque, din centrul oraşului şi Linwood Masjid.

Într-o conferinţă de presă, comisarul de poliţie Mike Bush a anuţat că este vorba despre un număr semnificativ de victime şi că au fost reţinuţi trei bărbaţi şi o femeie şi că nu crede că mai sunt şi alte persoane implicate.

El a mai precizat că un număr mare de dispozitive explozive, artizanale au fost găsite în maşini din zonă şi au fost dezactivate.

Martorii au declarat presei locale că au fugit pentru a se salva şi că au văzut persoane rănite la moscheea Al Noor. Conform Reuters, ei au relatat că au văzut un bărbat în ţinută de camuflaj, cu o armă automată, trăgând la întâmplare.

Într-o declaraţie de presă, premierul Jacinda Ardern a declarat că „aceasta va fi una dintre cele mai negre zile ale Noii Zeeelande”. „Este un act de violenţă ieşit din comun şi fără precedent”, a mai spus premierul.

Doar 1% din populaţia Noii Zeelande sunt musulmani, ceeea ce reprezenta mai puţin de 50.000 de persoane în 2013, potrivit News.ro.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.