Atuul Simonei Halep în cele două meciuri de astăzi

-


Simona Halep va avea de disputat două meciuri joi, la ore care vor fi anunțate de organizatori. Unul la dublu, cu Horia Tecău, amânat ieri din cauza ploii, și pe cel de-al doilea cu americanca Taylor Townsend.

Simona a debutat cu dreptul la US Open, după trei ani în care nu mai câștigase niciun meci la acest turneu. Imediat după partidă, Simona a spus că psihicul foarte bun a ajutat-o să câștige această partidă care i-a dat mari bătăi de cap.

La prima vedere, Simona Halep pare a avea parte de adversara ideală în turul second. Potrivit Digi Sport, jucătoarea din State are un joc asemănător cu al Jelenei Ostapenko, adică lovește tare și-și asumă multe riscuri.

Atuul Simonei este acela că, din punct de vedere emoțional, este mai pregătită ca oricând să facă cel mai bun meci al ei. Așa cum singură a mărturisit după jocul de debut cu Gibbs, starea sa mentală a ajutat-o să se concentreze în decisiv și să câștige, deși încă din setul al doilea părea că va pierde jocul. „M-am resetat mental și astfel am ajuns să câștig”, a spus Simona după meciul cu Nicole Gibbs pe care l-a câștigat cu 6-3, 3-6, 6-2.

Jocul dintre Simona Halep și Taylor Townsend va avea loc joi seară, la o ora ce va fi anunțată ulterior de organizatori.

În ceea ce privește meciul la dublu, acesta are drept scop acumularea de experiență în vederea participării la Olimpiada de la Tokyo din 2020.

„Putem să creăm o strategie de a juca împreună pentru că obiectivul este să jucăm la Tokyo și să avem acolo o șansă destul de bună. Deci, orice meci pe care-l jucăm aici, pe care-l câștigăm aici, contează pentru noi, dar, în primul rând, să ne simțim bine. Dublu mixt e o probă unde este un pic mai altfel decât la dublu.

Partea feminină o face să fie mai fun, mai comunicativă și asta sperăm să avem și noi la meciul nostru”, a declarat Horia Tecău, potrivit Digi Sport.

Simona Halep și Horia Tecău au mai jucat împreună la US Open în 2015, când au ajuns în sferturile de finală.

Citește și:

Planurile Simonei după prima victorie de la US Open


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.