Relaţia bilaterală româno-ungară, încotro? Aurescu: „Ne dorim o abordare pozitivă a relaţiei cu Ungaria, ca buni vecini”

-


Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, marţi, la finalul întâlnirii de la Bucureşti cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, că este necesar ca în relaţia româno-ungară să fie readus „climatul de încredere şi respect reciproc”, făcând totodată apel la „reţinere şi discernământ”.

„România este profund interesată să ieşim din logica provocărilor şi a confruntării şi propunem crearea premiselor conturării unei relaţii româno-ungare constructive civilizate, moderne, pragmatice, europene. Este nevoie să readucem în relaţia bilaterală climatul de încredere şi respect reciproc. De aceea, între noi există o relaţie foarte bună pe care am construit-o cu multă vreme în urmă, aşa încât să putem să conferim relaţiei bilaterale o traiectorie corespunzătoare parteneriatului nostru strategic. Ne dorim o abordare pozitivă a relaţiei cu Ungaria, ca buni vecini. Ne dorim să acţionăm împreună în baza principiilor din tratatul politic din 1996, în baza declaraţiei de parteneriat strategic româno-ungar pentru Europa Secolului XXI, din 2002. De aceea, am făcut şi facem apel la reţinere, la discernământ şi pledăm – în special în actualul context, care este marcat de efectele nocive ale crizei de COVID-19, care afectează toţi cetăţenii statelor noastre – pentru implicare deplină şi reală în construirea unei relaţii de bună vecinătate şi de parteneriat strategic autentic”, a declarat Bogdan Aurescu.

Potrivit acestuia, cele două părţi au avut o discuţie „foarte substanţială” cu privire la relaţia bilaterală „în pofida momentelor tensionate care s-au desfăşurat în ultima perioadă”.

De asemenea, Ministerul Român de Externe „s-a abţinut să reacţioneze”, având ca scop detensionarea acelor momente şi implicit evitarea escaladării.

„Este o vizită care are loc într-o perioadă sensibilă, în această relaţie bilaterală, şi, aşa cum i-am mărturisit domnului ministru, am fost la început reticent cu privire la organizarea acestei vizite acum, pentru că suntem la zece zile până la ziua semnării Tratatului de la Trianon, 4 iunie, care are semnificaţii diferite pentru România şi, respectiv, pentru Ungaria. De asemenea, în ultima perioadă au existat o serie de momente tensionate la nivelul relaţiei bilaterale. Şi de asemenea, suntem într-un context excepţional, şi anume al stării de alertă în România”, a adăugat ministrul de Externe.

De asemenea, acesta i-a transmis omologului său că ar fi preferat ca vizita să aibă loc după data de 4 iunie, deoarece este necesară o bună pregătire a unei astfel de vizite. În acest sens, Aurescu a mai spus că l-a invitat pe Peter Szijjarto la Bucureşti, deoarece România „doreşte în mod cel mai sincer revenirea la o relaţie de parteneriat strategic real cu Ungaria”.

Citeşte şi:

Vela: ”O stare de neîncredere, în sistemul sanitar, în autorităţi duce spre o destabilizare economică”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.