Avertismentul lui Putin privind scutul de la Deveselu, sancționat de MAE

-


Ministerul Afacerilor Externe consideră că este complet irelevantă invocarea componentei scutului antirachetă de la Deveselu în actualul context legat de INF, întrucât sistemul antirachetă de la Deveselu nu face obiectul Tratatului INF.

Reacția MAE vine după ce președintele rus, Vladimir Putin a spus că dacă SUA amplasează rachete în Europa, răspunsul Moscovei va fi unul simetric.

„MAE apreciază încă o dată că retorica agresivă este una nejustificată și contraproductivă. În plus, poziția MAE cu privire la sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO BMD), din care facilitatea de la Deveselu este parte integrantă, nu s-a modificat.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat în nenumărate rânduri că întreg conceptul scutului antirachetă al NATO are un caracter pur defensiv și reprezintă o acțiune proporțională cu amenințările actuale, care respectă toate angajamentele internaționale. Federația Rusă a primit toate asigurările și explicațiile necesare atât din partea României, cât și din partea NATO în acest sens”, se arată în comunicatul MAE.

Putin a declarat că speră ca Statele Unite să nu dea curs intenției de a amplasa rachete cu rază intermediară de acţiune în Europa.

O asemenea hotărâre ar putea să conducă la repetarea înfruntării din timpul Războiului Rece, când Statele Unite şi Uniunea Sovietică au înţesat continentul european cu acest tip de rachete, în anii ’80, a avertizat liderul de la Kremlin.

„Dacă ei desfăşoară în Europa, vom fi nevoiţi, natural, să răspundem la fel”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă, după o întâlnire cu premierul italian Giuseppe Conte.

Președintele american Donald Trump a anunțat pe 20 octombrie că intenționează să retragă SUA din Tratatul Forțelor Nucleare cu Rază Intermediară (INF). Acest acord interzice detașarea de rachete balistice cu lansare de la sol, nucleare și convenționale, cu rază intermediară, definită ca fiind între 500 și 5.500 de kilometri, potrivit HotNews.ro. Deși retragerea îi va permite armatei americane să-și construiască un arsenal formidabil de rachete cu care poate provoca China și Rusia, abolirea tratatului va incita fără doar și poate pornirea unei curse a înarmării între marile puteri globale și ar putea duce la decesul altor tratate cruciale de control al armamentului, cum este Tratatul New START.

Sfârșitul Tratatului INF va plasa din nou Europa la mijloc, între rachetele nucleare cu rază intermediară rusești și americane. Retragerea din INF permite armatei americane să-și construiască un arsenal formidabil de rachete cu care poate provoca China și Rusia. Anularea tratatului va precipita o cursă a înarmării între marile puteri și ar putea amenința viitorul Tratatului New START pentru controlul armamentelor, scrie Stratfor, citat de Rador.

Citește și: Conflictul din Yemen, o dovadă că asasinarea lui Khashoggi nu e cea mai mare tragedie provocată de prințul saudit Bin Salman


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.