Avortul inteligenței la români

-


Un raport recent al Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că țara noastră este pe locul doi într-un top mondial al migrației. Imediat după Siria. Numai că acolo există un război civil, din când în când se mai aude un pac-pac sau un sâsâit al gazelor toxice.

România nu are nimic din toate acestea. Dar are din 1989 niște politicieni ce exasperează milioane de suflete. Românii își iau lumea-n cap și lasă în urmă o țară pustie.

Această nenorocire pare că nu este însă suficientă pentru noi. În anul 2012, Organizaţia Mondială a Sănătăţii publica faptul că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri. Adică jumătate dintre copiii acestei națiuni părăsesc și ei România, și asta încă dinainte de a se naște aici!

Revenind la statistică, cifrele de mai sus indică o rată de avorturi de două ori mai mare decât media Uniunii Europene. Să oferim mai multă precizie: în România se ucid anual 80 de mii de prunci!

Cauza o reprezintă faptul că multe fete (da, da, fete, nu femei!) rămân însărcinate nedorit sau neplanificat, acest lucru datorându-se în special lipsei educației sexuale de acasă și din școală. Doar 6% dintre elevii români au acces la educaţie sexuală. Rămânând tot în sfera sexualității, un alt studiu din 2016 arată că România se plasează pe primele locuri din Europa și la incidenţa infecţiilor cu transmitere sexuală. Iar aproximativ 50% din mamele cu infecţii cu transmitere sexuală dau aceste infecţii şi copiilor.

Având în vedere toate acestea, logic ar fi să luăm niște măsuri. Dar și în acest domeniu acționează formidabila schizofrenie românească. Adică vedem că sunt probleme grave, dar ne este frică/rușine/lene să facem ceva. În cel mai bun caz preferăm să pierdem vremea în dezbateri inutile.

Astfel, n-am înțeles niciodată de ce majoritatea românilor cred că la ora de educație sexuală profesorul obligă elevii să vizioneze filme porno. Sau, mai rău, îndeamnă la o orgie, eventual una ad-hoc. Așa cum n-am înțeles de ce ora de religie trebuie să se bată cap în cap cu ora de sexualitate, când ele pot fi de fapt complementare: la urma urmei, avortul este un păcat strigător la cer, nu-i așa?

Evident, mai sunt și indivizii care confundă România cu Bucureștiul, Clujul, Iașul sau alte mari orașe ale țării. Nu domnilor, România majoritară este aia de la sat, unde o fetiță de 12 ani rămasă gravidă n-a auzit în viață ei de prezervativ, asta pentru că vă sună vouă urât în cap  cuvintele ,,educație sexuală’’.

Și într-un final suculent, mai sunt și ,,maturii’’ care zic că dacă pe vremea lor se putea fără educație, se poate și acum. Nu dragilor, și voi ați fost la fel: în anul 1965 (cu un an înaintea apariției celebrului decret 770 care interzicea avorturile), în România s-au făcut cele mai multe avorturi din întreaga sa istorie: 1.115.000.

Citește și:

Firea se plânge că din cauza consilierilor PNL o va costa foarte scump să acopere gropile din Capitală


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *