Bacalaureatul rămâne neschimbat

-


Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a precizat, într-un comunicat, că modalitatea de evaluare a lucrărilor candidaţilor la examenul naţional de Bacalaureat nu va suferi modificări în 2020, faţă de anul trecut şcolar şi că, în continuare, lucrările vor fi corectate încrucişat, în alte judeţe.

 

Precizările vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii că BAC-ul ar suferi unele modificări.

„Referitor la informaţiile eronate vehiculate în spaţiul public cu privire la modalitatea de evaluare a lucrărilor şi a soluţionării contestaţiilor în cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2020, Ministerul Educaţiei Naţionale face următoarele precizări, menite să informeze corect opinia publică:  Modalitatea de evaluare a lucrărilor scrise şi de soluţionare a contestaţiilor în sesiunile examenului naţional de Bacalaureat din anul 2020 va fi aceeaşi ca în sesiunile anterioare”, se arată într-un comunicat al MEN.

Sursa citată arată că „evaluarea încrucişată între judeţe a lucrărilor scrise nu este exclusă”.

Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale arată că prin emiterea ordinului nr. 4.950/2019, Ministerul Educaţiei Naţionale a reglementat situaţiile excepţionale apărute în sesiunile anterioare ale acestui examen.

”Pentru anumite discipline care se predau numai în anumite judeţe (cazul limbilor materne turcă şi croată, predate doar în judeţul Constanţa, respective Caraş-Severin), chiar dacă lucrările scrise au fost transmise spre evaluare în alte judeţe, a fost necesar ca în comisiile de evaluare să fie nominalizaţi profesori evaluatori din aceleaşi judeţe din care proveneau lucrările scrise. În concluzie, excepţia de la regulă are incidenţă strict limitată la aceste situaţii”, mai arată MEN.

În fiecare judeţ, numărul de cadre didactice care se formează prin cursuri în domeniul evaluării pentru examenul naţional de Bacalaureat se raportează la numărul elevilor care finalizează anual cursurile liceale.

Ministerul precizează că, întrucât nu se poate face întotdeauna repartizarea strict echilibrată a lucrărilor scrise, ca urmare a evaluării încrucişate între judeţe a lucrărilor scrise, pot apărea situaţii în care, în judeţe cu număr mic de elevi, să fie transmise spre evaluare lucrări scrise din judeţe cu număr mare de elevi.

„În aceste condiţii, dar luând în calcul şi faptul că legislaţia în vigoare nu prevede obligativitatea cadrelor didactice de a participa la evaluarea lucrărilor scrise în cadrul examenelor naţionale (Bacalaureat, Titularizare, Definitivat etc.) şi nici la cursuri de formare, se impune, pentru cazurile anterior menţionate, ca în comisiile de evaluare să fie nominalizaţi şi profesori evaluatori care nu au finalizat cursuri de formare în domeniul evaluării”, se mai arată în acelaşi comunicat.

Ministerul Educaţiei respinge „interpretările politicianiste” apărute în spaţiul public.

„Ministerul Educaţiei Naţionale respinge categoric dezinformările şi interpretările politicianiste date unor măsuri punctuale, subliniind încă o dată că modalitatea de evaluare încrucişată nu a fost anulată”, mai transmite MEN.

Citește și:

Prima zi de școală prin ochii unui părinte: „Din tot ce au vorbit oficialii școlii s-a înțeles doar «Tatăl nostru»”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.