Djokovic, cel mai bun sportiv din Balcani. Pe ce loc este Simona?

-


Tenismanul sârb Novak Djokovic a fost desemnat cel mai bun sportiv din Balcani în 2019, în cadrul anchetei realizate de agenţia bulgară de ştiri BTA, în timp ce Simona Halep a ocupat locul al treilea, scrie Agerpres.

Djokovic, care s-a impus de cinci ori consecutiv în anchetă BTA (2011-2015), a depăşit-o pe atleta bulgară Stefka Kostadinova, deţinătoarea recordului mondial la săritura în înălţime, care a ieşit învingătoare în 1985, 1987, 1995, 1996 şi 1997.

Tenismenul sârb, campion la Australian Open şi Wimbledon în 2019, s-a impus cu 73 de puncte în ancheta la care au participat zece agenţii naţionale de presă din regiune, printre care şi AGERPRES (BTA, AGERPRES, AA, ANA-MPA, ATA, TANJUG, MIA, MINA, FENA şi HINA).

Pe locul secund, cu 45 de puncte, s-a clasat baschetbalistul grec Giannis Antetokounmpo (Milwaukee Bucks), MVP-ul NBA, jucător care a disputat NBA All Stars Game.

Simona Halep, campioană la Wimbledon în 2019, a ocupat locul al treilea cu 40 de puncte. De asemenea, sportiva noastră s-a clasat pe locul al treilea în 2018 şi pe doi în 2017.

Cei mai buni sportivi din Balcani în 2019 (BTA):

1. Novak Djokovic (Serbia/tenis) -73 puncte;
2. Giannis Antetokounmpo (Grecia/baschet) -45 puncte;
3. Simona Halep (România/tenis)- 40 puncte;
4. Stefanos Tsitsipas (Grecia/tenis) -32 puncte;
5. Amel Tuka (Bosnia/atletism) -30 puncte;
6. Taybe Yusein (Bulgaria/lupte) – 28 puncte;
7. Tijana Boskovic (Serbia/volei)- 25 puncte;
8. Riza Kayaalp (Turcia/lupte)- 22 puncte;
9. Radoslava Mavrodieva (Bulgaria/atletism) -21 puncte;
10. Majlinda Kelmendi (Kosovo/judo) -20 puncte.

Citeşte şi:

Simona Halep şi Raluca Olaru, debut cu stângul la dublu, în primul tur la Adelaide


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.