Balonul de Aur 2018. Luka Modric: „Munca şi încrederea în sine permit exprimarea talentului”

-


Internaţionalul croat Luka Modric, mijlocaşul echipei Real Madrid, a declarat că trăieşte „un sentiment unic”, după ce a câştigat Balonul de Aur, rezervat celui mai bun fotbalist al planetei, în cadrul galei organizate de publicaţia France Football, luni seara, la Paris.

 

„Este un sentiment unic. Sunt mândru, este o onoare pentru mine. Este dificil să-mi găsesc cuvintele, însă vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au permis să fiu aici, în această seară. Coechipierilor mei, întregului staff de la Real Madrid, tuturor celor care au votat pentru mine, precum şi familiei mele, soţiei şi copiilor mei”, a declarat Luka Modric.

Potrivit acestuia, Balonul de Aur este încununarea muncii sale depuse încă din copilărie.

„Încă de când eram copil am avut visuri. Mă vedeam jucând la un club mare, câştigând trofee. Balonul de Aur este tot ceea ce puteam visa ca şi copil. Este o adevărată onoare să câştig acest trofeu. Este incredibil să le succed celor doi jucători uriaşi, Messi şi Ronaldo, precum şi altor mari jucători. Mai ales că alţi mari jucători au fost nominalizaţi. Ceea ce vreau să spun este că al realizat ceva extraordinar în acest an: 2018 este anul tuturor visurilor mele”, a adăugat Luka Modric.

El a mai spus că talentul se exprimă prin muncă şi sacrificii, iar Balonul de Aur reprezintă cel mai bun lucru din cariera unui jucător profesionist de fotbal.

„Este o imensă plăcere şi o adevărată onoare să fac parte din acest grup de mari jucători care au câştigat acest premiu. În toată cariera mea am înţeles foarte bine că munca şi încrederea în sine permit exprimarea talentului. Cel mai bun lucru nu este niciodată uşor. Trebuie să profităm de oportunităţi. Părinţii mei au sacrificat totul pentru mine când eram copil. Datorită lor mă aflu aici în această seară”, a conchis Luka Modric.

Fotbalistul croat a cucerit anul acesta trofeul Ligii Campionilor cu Real Madrid, pentru al treilea sezon consecutiv, disputând totodată finala Cupei Mondiale 2018 (pierdută în faţa Franţei). Modric i-a devansat în cursa pentru Balonul de Aur 2018 pe portughezul Cristiano Ronaldo (Juventus Torino) şi pe francezul Antoine Griezmann (Atletico Madrid).

Citeşte şi:

Campionatul European de handbal feminin de la Paris. Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare all-time

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.