Baltagul, secera şi ciocanul

-


Observ în aceste zile o dezbatere intensă referitoare la ce şi cât trebuie să citească un elev, atât în timpul şcolii generale, cât şi în liceu.

Discuţia a pornit de la profesoara de limba română Cristina Tunegaru, o personalitate care iată, tinde să devină o celebritate în domeniul educației. Mărturisesc din capul locului că am o simpatie pentru această persoană datorită faptului că este unul dintre puţinii profesori ce protestează în mod public faţă de ororile din actualul învăţământ românesc. Acest lucru nu înseamnă însă că sunt în permanență de acord cu dumneaei. De altfel, cred că însăşi dezbaterea aceasta este una cu totul falsă.

Pentru că indiferent dacă scriitorii promovaţi în manualele şcolare vor fi pe placul doamnei Tunegaru şi a adepţilor săi sau dimpotrivă, vor fi pe gustul profesorilor dintre cei mai conservatori, efectul va fi nul. De ce? Pentru că lectura, înainte de toate, se bazează pe dragoste, care nu se poate impune de către nici o tabără. Punct.

Nu îi poţi iubi la fel şi pe Caragiale, şi pe Bogza, şi pe Arghezi, şi pe Blaga, şi pe Sorescu, şi pe Văcărescu, şi pe Eminescu, şi pe Alecsdandri, şi pe Bolintineanu! A, că eşti un elev român şi ai datoria de a cunoaşte marile personalităţi literare ale acestei ţări, de a cunoaşte cam când şi unde s-au născut, cam când au murit, în ce curent artistic s-au încadrat şi nişte detalii generale despre cam ce au creat – asta-i altceva! Iar aici, consider că doamna Tunegaru a greşit: elevii români trebuie să aibe cunoştinţe decente despre scriitorii români, încă de la vârste fragede.

Dincolo de acest fapt, credinţa mea este că profesorul de limba română trebuie în primul rând să facă în aşa fel încât elevul său să se îndrăgostească de lectură. De ce? Pentru că aproape 50% dintre elevii români sunt analfabeţi funcţionali. Adică citesc fără să înţeleagă ce citesc. Cu alte cuvinte, aproape jumătate dintre elevii români sunt imbecili. Iar acest lucru se datorează în primul rând lipsei lecturii.

Noi ne facem că îi învăţăm literatură, ei se prefac că o citesc.

Profesorul de limba română trebuie așadar să se aşeze cu dosul pe scaunul din spatele catedrei şi să întrebe atât:

-Vasile, ce citești tu zilele acestea?

Şi nici nu mă mai interesează dacă Vasile a citit Cioran sau un manual de creştere a caprelor. Important este că citeşte.

Aşadar, iată care ar fi în opinia mea rezolvarea acestei chestiuni: mai puţin accent pe cunoaşterea forțată a fiecărui scriitor în parte, mai multă libertate pentru ca elevul să se îndrepte singur spre ,,zona’’ de lectură pentru care are atracţie.

Pentru că eu zic că este mai bine să avem un tânăr de 16 ani citind şi meditând luni întregi, poate ani, despre opera lui Nichita şi având desigur cunoştinţe minime despre ceilalţi scriitori români, decât să avem un individ scârbit de lectură de la o vârstă fragedă, tocmai din cauza faptului că i se bagă pe gât la foc automat scriitori pentru care nu are nici un ataşament.

Mai puteți citi și:

Ești victima unui accident auto? Află cum poți obține daune materiale şi morale


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.