Bufonul a devenit rege

-


Așa cum ne-am obișnuit din povești și filme, regele e mereu ilustrat ca fiind un conducător (cât de cât) rațional și echilibrat. Dacă dă semne de dezechilibru, nebunie, grandomanie, e săpat sub tron până cade și în locul lui apare un lider mult mai capabil.

Plăcerea masochistă de a ne înconjura cu bufoni (probabil din dorința de a părea cei mai deștepți dintr-o clasă de proști) ne-a adus în punctul trist în care bufonii au câștigat funcții și putere.

Un exemplu elocvent poartă numele de Gigi Becali.
La început era simpatic, apoi a devenit periculos prin puternica lui intrare în politică și acum e tragic pentru toată lumea.

Te-ai aștepta ca până în 2019 să nu-l mai vedem decât în clipurile de arhivă de pe Youtube. Cu toate astea Becali străbate timpul călare pe plăcerea oamenilor de a vedea un exemplar mai demn de milă.
Un aspect interesant al problemei e că până în ziua de azi nimeni nu l-a prezentat pe Gigi așa cum este el. Nimeni n-a avut curajul (și ai nevoie de așa ceva) pentru a-l arăta dincolo de masca scumpă și kitchoasă.

Oamenii cu studii n-au avut chef, timp sau răbdare să-l descrie, iar profesioniștii în ale psihologiei n-au dorit să-și facă vreodată ieșirea publică spunând câte aspecte din manualele cu probleme de personalitate bifează Becali. Și nu dintr-o „ură” și „invidie” că are Becali faimă și bani, ci pentru a contrabalansa efectul nociv avut asupra societății.

Pentru că Gigi a devenit aproape o calitate. E oricum subiect de glume, dar chiar și-n contextul ăla e prezentat ca fiind un Alfa. E analfabet, e grandoman, e ridicol, dar e bogat, e deasupra tuturor, stă în capul mesei. Într-un final, chiar și luat la mișto, Becali pică în picioare.

Nu mai merge nici cu „nu-l mai băgați în seamă” pentru că prostituția jurnalistică îl va scoate mereu la lumină, iar pârghia sportivă o să-i fie mereu trambulină. Nu-l poți interzice. Dar îl poți prezenta pentru ceea ce e. „Vă place Becali? Vreți ca Becali? Păi asta implică așa… și pe dincolo”.

Nu citatele din Becali ar trebui să ajungă la audiență, ci articolele despre ce înseamnă becalismul. Dați glas celor care pot spune lucruri sănătoase despre oameni. Altfel o să ne mirăm ca proștii că suntem conduși de bufoni pe care indiferența noastră a reușit să-i transforme în lideri.

Citește și: Sălbaticii viitorului


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.