Care este zona din centrul Capitalei unde se va plăti vinietă și cum se va achiziționa aceasta

-


Reprezentanţii Primăriei Capitalei au prezentat, miercuri, zona din centrul Capitalei unde se va plăti o vinietă pentru accesul cu maşina, iar pentru maşinile sub Euro 3, accesul va fi interzis. Vinieta se va putea cumpăra prin SMS sau de la benzinării.

„Cercul vinietei C este limitat prin Planul de Calitate a aerului începând din PiaţaVictoriei – Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti şi P-ţa Victoriei, inclusiv limitele acestuia. În acest interval, zilnic în intervalul 7 – 22 va fi interzis accesul fără achiziţionarea acestei viniete de către cei care au intenţia să tranziteze oraşul şi nu sunt înmatriculaţi în Bucureşti, cât şi de cei care sunt în Municipiul Bucureşti şi Ifov”, a anunţat, miercuri, Mihai Teodorescu, directorul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB.

Vinietea va fi electronică şi se va achiziţiona prin intermediul unei aplicaţii, prin sms şi de la fiecare benzinărie. Acest sistem de monitorizare în ambele zone va cuprinde peste 194 de camere. Zona Centrală va avea 58 de camere în 28 de intersecţii, iar zona B va avea 49 de intersecţii cu 136 de camere”, a spus mai spus Mihai Teodorescu.

Cei care nu conformează noilor reguli vor primi amenzile acasă.

La fiecare intrare, la fiecare penetraţie din Municipiul Bicureşti vor fi montate camere, conectate la un sistem electronic, care va monitoriza întreg traficul din oraş, şi va indentifica numere de autoturisme care vor fi transmise către Poliţia Locală, într-un sistem centralizat. Amenzile pot veni acasă, la proprietar”, a explicat şi Sorin Chiriţă, city manager.

Proiect în dezbatere publică

Gabriela Firea a anunţat un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete. Maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.

Astăzi vă voi prezenta un proiect pe care îl lansăm în dezbatere publică, în consultare publică, de astăzi va fi publicat şi pe site-ul Primăriei Generale, dar mi s-a părut normal ca primarul general să explice ideile principale ale acestui proiect, care vizează reducerea poluării. Aşa cum ştiţi, ne aflăm pe un loc neonorant în ceea ce priveşte poluarea, la nivelul ţărilor Uniunii Europene suntem pe locul 6, este un fapt îngrijorător”, a declarat Gabriela Firea.

Primarul a anunţat introducerea unei viniete pentru maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov.

„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti şi zona metropolitană, adică judeţul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală, vor trebui să facă dovada că şi-au achiziţionat o vinietă pe Bucureşti, Oxigen B unde B vine de la Bucureşti, care va costa pentru o zi 10 lei, pentru un an 19 milioane (1900 lei noi). Celelalte intervale vor fi prezentate de către directorii de specialitate. Mă refer la maşini înmatriculate în celelalte judeţe şi în alte ţări, inclusiv Bulgaria”, a spus Gabriela Firea.

Totodată, maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.

„Cât priveşte aceste autoturisme neînmatriculate în Bucureşti sau Ilfov, dar care au un grad mare de poluare, adică Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, acestea nu vor avea acces în centrul Capitalei. Directorul Direcţiei Transporturi va prezenta perimetrul la care mă refer, zona care este cea mai poluată şi care ne aduce cele mai multe neplăceri din punct de vedere al sănătăţii populaţiei. În ceea ce priveşte autoturismele înmatriculate în Bucureşti şi în zona metropolitană Ilfov, acestea vor avea accesul interzis dacă sunt poluante de asemenea în zona centrală începând cu 1 ianuarie 2020, adică peste câteva luni, şi mă refer la maşinile Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, iar autoturismele Euro 3, chiar dacă sunt înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, vor trebui să plătească o vignetă, vigneta Oxygen C, acest C- de la Centru”, a completat edilul.

Interzicarea accesului precum şi plata unei viniete pentru intrare în oraş nu se vor impune în weekend, noaptea şi în zilele de sărbătoare legală.

„Aceste maşini nu vor mai avea ce căuta în Bucureşti şi într-o zi nu vor mai avea ce căuta. Începem cu zona centrală pentru că aşa este normal, aşa este european, şi aşa s-a întâmplat în toate capitalele. Dar dacă noi acum căutăm unde vor parca cei care au maşini care ne omoară, adică non Euro, 1 şi 2, şi noi să le găsim lor loc de parcare (…) Eu zic că nu ăsta este sensul. Sensul este de a da un avertisment celor care au aceste autoturisme, că azi nu mai pot să intre în centru, dar uşor- uşor, făcând atât de rău oraşului, lor, şi semenilor, nu prea mai au voie să circule”, a precizat, miercuri, Gabriela Firea.

Citește și:

Derapaj grav la o creșă din Alba Iulia. S-a deschis un dosar penal

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.