Cât de nociv este gestul lui Darius Vâlcov, care a publicat fișa medicală a unui protestatar. Asociația Psihiatrilor trage un semnal de alarmă

-


Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie a luat poziție față de exprimarea jignitoare a lui Darius Vâlcov, care l-a numit pe un protestatar „sandilău”.

Asociația a transmis, joi seară, că ”protestează cu fermitate” faţă de faptul că Darius Vâlcov a postat pe Facebook fişa medicală a unui pacient, dar şi faţă de folosirea unei afirmații „profund stigmatizante şi care are repercusiuni multidimensionale”. Asociaţia cere verificarea modului în care consilierul premierului a intrat în posesia documentului.

Reprezentanţii Asociaţiei mai spun că protecţia datelor cu caracter personal ”este un drept fundamental, consacrat prin Tratatul de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, în art. 8, care prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc”.

”Pacientul cu tulburări psihice are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. (…) Prin publicarea documentaţiei medicale confidenţiale s-a produs o gravă abatere nu doar din punct de vedere legal ci şi etic”, se arată în document.

De asemenea, reprezentanţii Asociaţiei au criticat utilizarea apelativului ”sandilău”.

”Utilizarea dispreţuitoare de către o persoană publică importantă (consilier al premierului României), cu responsabilităţi şi vizibilitate internă şi externă, a apelativului de „sandilău”, reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislaţiei în vigoare dar şi o afirmaţie profund stigmatizantă şi care are repercusiuni multidimensionale, aruncând o anatemă asupra tuturor pacienţilor cu suferinţe psihice, care au nevoie de protecţia şi respectul cuvenit din partea statului român”, se mai arată în document.

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie ”protestează cu fermitate împotriva unui asemenea tip de atitudine din partea unui consilier al primului-ministru şi solicită public autorităţilor competente, anchetarea conjuncturii în care documentaţia medicală a ajuns în posesia persoanelor neautorizate precum şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi”.

Consilierul premierului, Darius Vâcov, a postat duminică pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fişa medicală a unui protestatar, Sandi Matei. Postarea lui Vâlcov a dispărut la scurt timp, iar consilierul a scris pe reţeaua de socializare că i-a fost ştearsă.

„#antifacontraromaniei #AntifaesteRezist. Postarea prin care arătam că un lider #rezist este sandilău cu acte mi-a fost ştearsă”, a scris Vâlcov pe Facebook.

Protestatarul a depus plângere penală împotriva lui Darius Vâlcov. Conducerea PSD nu s-a delimitat de acest gest impardonabil.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.