Cazul fostului primar al Bălțului, în atenția Maiei Sandu. Anularea mandatului acestuia de arestare „ridică semne de întrebare”

-


Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că decizia privind anularea mandatului de arestare a politicianului Renato Usatîi, care a fost arestat duminică după ce a intrat în Moldova, „ridică mari semne de întrebare”, informează Unimedia.

 

„Prim-ministrul nu poate da indicaţii procurorilor şi nu poate interveni în justiţie şi nu o voi face niciodată. Însă decizia de astăzi, de anulare a mandatului de arest pe numele lui Renato Usatîi, ridică mari semne de întrebare. Prin această decizie, procurorii fie recunosc că dosarul a fost fabricat la comandă politică şi atunci ar trebui să ştim la comanda cui, iar cei care au îndeplinit asemenea indicaţii trebuie să-şi dea demisia şi să răspundă în faţa legii, fie legalitatea deciziei de astăzi are caracter îndoielnic”, a declarat Maia Sandu.

„Să fie clar pentru cei care încearcă să profite de această perioadă de tranziţie – în cel mai scurt timp, vom curăţa justiţia de oamenii corupţi, din vechiul sistem, care lucrează la comanda cuiva şi nu în interesul cetăţeanului şi conform prevederilor legale”, a adăugat aceasta.

Liderul formaţiunii politice Partidul Nostru, Renato Usatîi, a fost reţinut duminică de ofiţerii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.

Autoritățile moldovene l-au dat în căutare internațională pe Usatîi în 2016, acuzându-l de implicare în tentativa de a-l asasina pe fostul bancher rus refugiat la Londra, Gherman Gorbunțov, pe care l-ar mai fi deposedat de pachetul majoritar de acțiuni, în valoare de peste 113,5 milioane de lei, la banca Universalbank din Chișinău.

CITEȘTE ȘI: Munca grea din sistemul sanitar a mai răpus un medic


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.