CCR a amânat încă odată verdictul asupra Codurilor Penale

-


CCR a amânat, joi, pentru a șaptea oară, luarea unei decizii în privința modificărilor aduse Codurilor penale, sub pretextul problemelor de sănătate ale lui Valer Dorneanu, care este şi judecător raportor pe codul penal. Noul termen a fost fixat pentru 29 iulie.

 

Pe 4 iulie a fost cerută amânarea în cadrul CCR pe motiv că este necesară aprofundarea efectelor deciziilor anterioare ale Curţii, prin care au fost declarate neconstituționale mare parte din modificările aduse celor două Coduri de către PSD, ALDE și UDMR.

Pe 27 mai, înainte de reînnoirea Curții Constituționale, surse din cadrul CCR declaraseră, că cele două Coduri ar putea fi trimise din nou în Parlament deoarece senatorii și deputații din Comisia specială condusă de Florin Iordache au pus greșit în aplicare deciziile Curții, care a mai respins o dată modificările aduse celor două acte normative.

Astfel, unul dintre motivele pentru ar putea fi retrimis în Parlament Codul penal este articolul referitor la prescripția faptei penale. În decizia de anul trecut prin care au respins inițial Codul penal, judecătorii constituționali au explicat că „întreruperea termenului de prescripție, cu consecința curgerii unui nou termen de prescripție, nu poate fi raportată la persoană, ci la faptă, acesta din urmă fiind criteriul care ține de natura prescripției.”

Ultima dată când CCR a luat în discuție Codurile penale a fost pe 26 iunie, dar o decizie pe sesizările depuse de PNL, USR și președintele Klaus Iohannis a fost amânată atunci pentru a patra oară. La termenul precedent, de la începutul lunii iunie, dezbaterea modificărilor aduse celor două acte normative fusese amânată pentru 26 iunie, după venirea noilor judecători la CCR.

Judecător raportor pe Codul penal este președintele Curții, Valer Dorneanu, iar pe Codul de procedură penală este fostul șef al DNA, Daniel Morar.

Pe 10 mai, președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională modificările aduse la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, făcute pe repede înainte de Comisia Iordache și care au fost votate după doar două săptămâni de simulacru de dezbatere. Ambele legi îi fuseseră transmise președintelui pentru promulgare pe 2 mai.

De asemenea,  PNL și USR au atacat modificările aduse celor două acte normative la Curtea Constituțională.

Citeşte şi:

Dăncilă se încălzeşte pentru prezidenţiale. Tăriceanu, lăsat în ofsaid de PSD?

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.