Ce s-ar fi întâmplat cu Liviu Dragnea dacă ar fi fost judecat după Codul Penal al lui Cuza

-


Liderul PSD Liviu Dragnea ar fi fost pedepsit mult mai drastic dacă în vigoare s-ar fi aflat Codul Penal din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza care nu i-ar fi dat nicio șansă să spere că ar putea scapă cu „cazierul albit”, fentând legea cu ajutorul politicienilor aflați în slujba intereselor sale.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) este perioada de maximă dezvoltare a României Moderne, întrucât, prin recunoașterea Unirii Principatelor Române și reformele sale au avut loc adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară și a învățământului.

Printre marile reforme ale domnitorului Unirii se regăsește Codul Penal, elaborat după modelul francez și considerat unul modern pentru acele vremuri. Acesta avea particularitatea că incrimina abuzul în serviciu și conflictul de interese. Faptele de corupție erau individualizate în funcție de categoria funcționarilor publice care săvârșeau aceste fapte și se găsesc detaliate în Capitolul II al Codului Penal, intitulat Crime și delicate comise de funcționarii publici în exercițiul funcțiunii lor.

Codul Penal elaborat în vremea domnitorului Cuza ar fi creat mari probleme politicienilor penali din România zilelor noastre, când ne aflăm în plin război al anihilării statului de drept, dezincriminării abuzului în serviciu și al faptelor de corupție.

Exponentul cel mai important din spatele acestei ofensive, Liviu Dragnea, ar fi avut probleme serioase cu dosarele sale, dacă ar fi fost judecat după Codul Penal din vremea domnitorului Alexandru Cuza.

Președintele PSD a primit în dosarul Referendumului din iulie 2012 o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare întrucât  cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Dacă dosarul Referendumului ar fi fost judecat în baza Codului Penal al lui Cuza de la 1864, Liviu Dragnea ar fi putut primi o pedeapsă cu închisoarea de la o lună până la doi ani și o interdicție de trei ani în mai ocupa funcții publice, în baza Articolului 147, capitolul V Abuz de putere contra particularilor. ”Orice funcționar administrativ sau judecătoresc va abuza de puterea ce-i dă calitatea sa, spre a sili pe nedrept pe o persoană a face sau a suferi un act, sau a se abține de la dânsul, se va pedepsi cu închisoare dela o lună până la doi ani și se va putea încă declara necapabil de a ocupa funcțiuni publice dela un an la trei”- Articolul 147, Codul Penal de la 1864, Capitolul V, Abuz de putere contra particularilor.

În dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, Liviu Dragnea a primit în primă instanță o pedeapsă cu executare de 3 ani și șase luni pentru instigare la abuz în serviciu. De asemenea, suspendarea primită în dosarul Referendumului din 2016 a fost anulată și contopită.

Dacă ar fi fost judecat în aceast dosar în baza Codului lui Cuza, Liviu Dragnea ar fi primit de la șase luni până la doi ani de închisoare și amendă, în baza articolului 142: ”Orice funcționar, ofițer public sau agent al guvernului, care, fățiș sau prin acte simulate, sau prin interpozițiuni de persoane, va fi luat sau primit vre-un interes oare-care în acte, adjudecațiuni, întreprinderi sau regii, cu a cărora administrare sau preveghere totală sau parțială este sau a fost însărcinat în timpul șăvârșirei faptei, se va pedepsi cu închisoare dela șase luni până la doi ani și cu amendă care nu va trece a patra parte, nici va fi mai mică de a douăsprezecea parte din restituțiunile și desdăunările ce va trebui a plăti”.

În concluzie, Liviu Dragnea ar fi fost pedepsit mai drastic după Codul lui Cuza și nu ar fi avut nicio șansă să spere că ar putea ”scapă cu cazierul albit”, fentând legea cu ajutorul politicienilor aflați în slujba intereselor sale.

Codul Penal al lui Cuza a fost în vigoare timp 71 de ani de la 1 mai 1865 până în 17 martie 1936.

În prezent, Liviu Dragnea este păpușarul care manevrează o mână de oameni ce au drept sarcină să schimbe bunul mers al Justiției din România astfel încât să funcționeze după bunul său plac.

Citește și:

„Am minţit la Parchet privind violenţele de la protestul din 10 august”. Explicațiile viceprimarului Capitalei

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.