Ce se va întâmpla totuși cu Siria?

-


Conflictul sirian pare a se apropia de un deznodământ. Iar chestiunea siriană nu este o problemă de securitate perfect independentă de România, așa cum s-ar crede.

 

În Siria, operează Rusia și Turcia, doi actori majori în regiunea Marii Negre. Felul cum se va sfârși acest conflict va avea repercursiuni și în această zonă.

Teoretic, se pare că regimul Bashar al-Assad va rămâne la putere, însă adevăratul învingător trebuie ales dintre cele trei state care au obținut până la urmă influența în zonă: Rusia, Turcia și Iranul. Nota bene: în lista ,,învingătorilor’’ nu se regăsește Uniunea Europeană și nici SUA. Lipsa UE va fi un șoc tragic pentru președintele Franței care, lovit puternic pe plan intern datorită ,,vestelor galbene’’, aștepta o revanșă pe plan extern.

N-a fost să fie: locatarul de la Elysee nu va mai prinde cu siguranta un al doilea mandat. Lipsa SUA din listă a declanșat retragerea armatei americane din zona. Cel mai probabil, dl. Trump, într-o bună zi și-a dat seama că americanii n-au ce căuta într-o zona care nicicând nu a fost a lor și a cărei ocupație nu prezintă avantaje deosebite. O zona transformată de altfel în teren de luptă numai de gravele erori de politică externă ale administrației Obama. Tehnic vorbind, Trump are dreptate: Primăvara Arabă a fost o prostie, armata americană deja aflată în Irak și Afganistan s-a trezit aruncată pe coclauri care de decenii aparțineau zonei de influență a Rusiei, Turciei sau a altor puteri din zona arabă. Desigur, în toată această afacere mai puțin cunoscute sunt acțiunile (mai ales cele de perspectivă) ale Israelului, care rămâne în expectativă.

În 2019 se împlinesc și opt ani de la declanșarea Primăverii Arabe, o perioadă de timp dureros de lungă pentru întreaga umanitate, având în vedere atroctitățile petrecute în Siria zi de zi.

Trebuie menționat că estul și nordul Siriei, aflate sub stăpânirea Forţelor Democratice Siriene (formate din kurzi), se află într-o situație deosebit de dificilă odată cu plecarea trupelor americane din zonă. În lipsa americanilor, turcii vor acționa în forță împotriva kurzilor, idealul acestora de a realiza un stat de sine stătător, care revendică și teritorii din Turcia, fiind văzut ca un pericol de moarte pentru Ankara. Este limpede totuși că Trump a acționat precipitat, fără scupule. Ca un afacerist al cărui scop scuză mijloacele. Or în relatiile internaționale pe care trebuie să le aibă o superputere, mijloacele trebuiesc îndoite cu o dulceață care să nu amărească gustul cu care va rămâne acea superputere în istorie.

Cine va mai accepta în viitor să devină prieten cu SUA atâta vreme cât acest stat te poate abandona peste noapte?

Desigur, SUA îi poate sacrifica pe kurzi (și probabil că o s-o și facă), însă acest lucru trebuie realizat cât mai ,,diplomatic’’ cu putință.

În această cheie trebuie citite declarațiile de luni ale consultantului pentru securitate națională al Casei Albe, John Bolton, care a anunțat că retragerea trupelor SUA nu este atât de imediată pe cât a lăsat Trump de înțeles. Va exista deci un ,,timp-tampon’’ în care SUA își va lua treptat tălpășița din Siria fără prea multă gălăgie și fără ca planeta să mai aibă cheful să-i arate pe americani ca pe niște prieteni în care nu poți să ai prea multă încredere. Desigur, nici kurzii nu sunt naivi iar frică de abandonul american, dar mai ales de moartea ce vine dinspre Turcia, i-a îndemnat să deschidă negocieri cu Moscova și cu Bashar al Assad. Cel mai probabil însă kurzii nu vor avea mult spațiu de manevră iar anul 2019 va fi pentru ei unul sângeros, știut fiind spiritul de sacrificiu al militanţilor kurzi.

Trebuie remarcat că opțiunea lui Bashar Al-Assad pentru un parteneriat cu Rusia continuă politica tatălui sau, Havez Al-Assad, și obligă la un mod dictatorial de a conduce societatea siriană. Una peste alta, anul 2019 marchează accentuarea prezenței forțelor ruse în Siria, Damascul nefiind capabil nici de cea mai mică independența față de Moscova, deoarece aceasta s-a arătat singurul partener viabil al sirienilor.

Preluarea de către Assad a controlului asupra majorității teritoriului sirian va face prezența iraniană inoportună, cu atât mai mult cu cât Israelul și SUA vor milita pentru retragerea Teheranului din zonă.

O importantă miza în aceste zile este şi refacerea ţării şi mai ales întoarcerea refugiaţilor. Acestea vor necesita eforturi uriașe, care nu pot fi făcute decât în timp. Rusia – este clar – nu are fonduri suficiente, iar încercările comune Moscova – Damasc de a convinge Europa să participe la efortul de reconstrucţie nu au dat rezultate, gurile rele dând vina pe intersul UE de a păstra refugiații ca mâna de lucru ieftină.

În orice caz, infrastructura în Siria este distrusă aproape în totalitate după aproape un deceniu de război și această țară nu atrage încă pe nimeni din cele câteva milioane de refugiați să se întoarcă, cu atât mai puțin pe cei care s-au revoltat împoriva lui Assad în 2011.

Cu alte cuvinte, anul 2019 va marca încheierea conflictului din Siria și începerea lungului drum al reconstrucției acestui stat.

Citește și: De ce nu mai vrea Anca Jurma să conducă DNA: „Cred într-o justiție cu mâinile curate”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.