Ce va ieși din ultimul acord bilateral semnat de Rusia și Germania?

-


Este posibil ca în următoarea perioadă de timp să asistăm pe continentul european la diferite evenimente care, prin prisma logicii elementare, pot părea de domeniul absurdului. Unele dintre aceste evenimente vor privi direct România, așa cum a fost cazul celor ce s-au întâmplat recent în Basarabia. Cooperarea bruscă dintre două structuri politice care păreau cu doar câteva clipe în urmă divergente, transcede metodologia unui joc politic necesar pentru a accede la putere. Este evident că vorbim în acest caz despre efectele unor înțelegeri între puterile dominante ale lumii, înțelegeri făcute, ca de obicei, peste capul României și al altor națiuni mici.

Referitor strict la situația de la Chișinău, e cât se poate de clar că pe termen lung Rusia este avantajată, având în vedere că are toate pârghiile necesare pentru a controla Moldova, indiferent de funcțiile pe care azi le ocupă moldovenii cu viziuni occidentale. Rămâne de văzut și ceea ce a primit Moscova în schimb pentru „liniștea” din Moldova. Dar aceasta este o discuție separată.

Evenimentele despre care am vorbit mai sus vin sau vor veni imediat după ultimele șarje diplomatice ale Rusiei, una dintre acestea fiind recentul Forum Economic Internaţional care a avut loc la Sankt Petersburg (și la care a participat și Igor Dodon), unde Rusia, reprezentată la cel mai înalt nivel, a avut răgazul să negocieze, atât cu Germania, cât și cu China actuală, ordinea internaţională.

Germania, din ce în ce mai prietenoasă cu Rusia

În privința Germaniei, aceasta face un nou pas spre apropierea față de Rusia, miniștrii pentru economie ai Rusiei și Germaniei semnând la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg o declarație comună privind inițiativa strategică bilaterală intitulată „Parteneriat pentru eficiență”, fapt ce reprezintă o premieră între cele două țări, după anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă. Documentul, semnat de miniștrii Maksim Oreshkin și Peter Altmaier, are drept scop nici mai mult nici mai puțin decât îmbunătățirea eficacității economiei ruse prin intermediul tehnologiilor germane.

Astfel, Germania și Rusia vor dezvolta o cooperare favorabilă activităților eficiente din punct de vedere economic, fiind oferite și anumite exemple cum ar fi îmbunătățirea productivității muncii, calificarea forței de muncă și punerea în practică a unui schimb de experiență și informații cu privire la standardele în materie. În mod evident, acordul semnat la Sankt Petersburg ridică semne serioase de întrebare în condițiile în care Rusia se află încă sub incidența sancțiunilor europene și americane.

În contextul declarației economice semnate între cele două ţări, Peter Altmaier, membru al Uniunii Creștin-Democrate a cancelarului Angela Merkel, a susținut că Germania are drept obiectiv dezvoltarea relațiilor economice cu Rusia, exemplificând prin fabrica Daimler care fost deschisă recent lângă Moscova. Altmaier a mai dat asigurări subliniind că guvernul Germaniei va face tot ce îi stă în putință pentru ridicarea sancțiunilor în privinţa Rusiei.

Iată, așadar, niște vești care nu ne pot bucura, având în vedere că cei doi giganți, Germania și Rusia, delimitează Europa de Est din care face parte și România. Evident, având în vedere calitatea relațiilor dintre Germania și Rusia, este posibil ca și alte înțelegeri să fi avut loc între cele două puteri. Istoria ne învață că ultima apropiere dintre Germania și Rusia, parafată în anul 1922 prin Tratatul de la Rapallo, a dus în cele din urmă, după aproape două decenii, la semnarea Pactul Ribbentrop-Molotov, cu consecințe dezastruoase pentru România.

Actuala ordine economică internațională, preocupare comună pentru Rusia și China

O altă latură a întăririi relațiilor Rusiei o reprezintă relația cu China. Astfel, în cadrul Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, Vladimir Putin și Xi Jinping au prezentat împreună opiniile referitoare la actuala ordine economică internaţională, făcând critici precum şi recomandări privind schimbarea acesteia. Vladimir Putin și Xi Jinping au criticat sistemul actual economic bazat pe globalizare, însă e greu de afirmat dacă soluţiile înaintate ca propuneri vor avea șanse să fie puse în practică.

Demnă de menţionat este și tematica Forumului Economic din acest an, care a fost: „Creând o agendă de dezvoltare sustenabilă”. Acest subiect a determinat vorbitorii să prezinte realizările din statele pe care le reprezintă, cât şi proiecţiile lor pentru viitor. Din acest punct de vedere, Vladimir Putin a subliniat poziţia Rusiei ca putere globală, aducând ca argumente dimensiunea, istoria, cultura, potenţialul uman şi oportunităţile economice, fapt ce l-a dus la concluzia că Rusia „nu poate fi în afara agendelor naţionale, regionale sau globale”. Desigur, președintele Rusiei a avut grijă să nu vorbească prea mult despre faptul că economia rusă este în principiu una unilateral dezvoltată, axată în special pe exportul de resurse energetice. La fel cum a ascuns și faptul că inovația în Rusia se limitează în mare parte doar la industria de armament. În astfel de condiții, Rusia într-adevăr „nu poate fi în afara agendelor naţionale, regionale sau globale”, dar va lipsi în curând din agenda marilor puteri economice ale secolului XXI.

Într-un final, Vladimir Putin a acuzat SUA de egocentrism și de faptul că își extind propria jurisdicţie economică la scară globală, fapt ce va duce la un lung șir de războaie ale comerțului între țările lumii. În fața acestei situații, președintele Rusiei propune o mai mare apropiere între Rusia, China și Germania. Ce va ieși din acest lucru? Nimic bun pentru România, așa cum de altfel se observă azi în partea dreaptă a Prutului.

Sursa foto: pinterest.com


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.