China, acuzată de „abuzuri dezumanizante” faţă de populaţia uigură. De la sterilizare forţată la taberele de reeducare

-


China desfăşoară în regiunea Xinjiang, locuită de o majoritate musulmană, o politică de control a naşterilor extrem de coercitivă, cu sterilizări forţate vizând în special comunitatea uigură, scrie AFP.

În acest sens, SUA au lansat un apel Beijingului ca să înceteze imediat orice abuzuri dezumanizante faţă de comunitatea uigură, una din cele 56 de grupuri etnice din statul asiatic. Aceştia reprezintă ceva mai puţin de jumătate din cele 25 de milioane de persoane care trăiesc în Xinjiang, un imens teritoriu semideşertic din nord-vestul Chinei, vizat mult timp de atentate sângeroase, care au fost atribuite separatiştilor şi islamiştilor de către Beijing.

Washingtonul, alte cancelarii occidentale şi numeroase organizaţii pentru drepturile omului acuză China pentru internarea în regiune a cel puţin un milion de musulmani în ceea occidentalii numesc tabere de reeducare politică. În schimb,
Beijingul dezminte această cifră şi susţine că este vorba de centre de formare profesională, destinate să ajute populaţia să-şi găsească de muncă şi astfel a o îndepărta de extremism şi terorism.

În acest context, uigurii ar fi de asemenea supuşi unei sterilizări forţate, scrie într-un studiu publicat luni Adrian Zenz, un cercetător german care a redactat deja mai multe rapoarte despre politicile autorităţilor chineze în Xinjiang. În cele două mari prefecturi ale regiunii unde uigurii sunt majoritari, numărul naşterilor ar fi scăzut drastic din 2016, care spune că se bazează în studiul său pe documente administrative chineze şi interviuri cu femei locale.

Unele dintre acestea au precizat că au fost forţate să se sterilizeze, sub pedeapsa de a fi trimise în taberele de reeducare, potrivit studiului menţionat. Altele au fost constrânse să-şi monteze sterilet, conform textului.

„China pare să utilizeze controlul coercitiv al naşterilor în Xinjiang în cadrul unei strategii mai vaste de dominaţie etno-rasială”, arată Adrian Zenz, în raportul publicat de Fundaţia Jamestown cu sediul la Washington.

Această organizaţie americană, fondată în 1984, are ca obiectiv „informarea şi educarea decidenţilor politici şi susţine că a contribuit direct la căderea comunismului în Europa şi în Uniunea Sovietică”,  scrie AFP.

„Îndemnăm Partidul Comunist Chinez (PCC) să înceteze imediat aceste practici oribile şi cerem tuturor ţărilor să se alăture State Unite pentru a solicita să se pună capăt acestor abuzuri dezumanizante”, a punctat la rândul său şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo.

Potrivit acestuia, „dezvăluirile şocante ale cercetătorului german Adrian Zenz sunt într-o tristă concordanţă cu atitudinea de decenii a PCC, care demonstrează o desconsiderare absolută a caracterului sacru al vieţii şi demnităţii umane”.

Citeşte şi:

Macron a taxat dur Turcia în chestiunea conflictului libian. „Franţa nu îl susţine pe mareşalul Haftar”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.