Cine i-a întrebat pe români dacă sunt de acord să deschidem granițele migranților de pretutindeni?

-


Pactul mondial al Națiunilor Unite asupra migrației a fost aprobat acum câteva zile la Marrakesh, în Maroc, în fața a circa 150 de țări reunite în conferința interguvernamentală. Acest document ce își propune să întărească cooperarea interstatală privind o „migrație sigură, ordonată” urmează să facă obiectul unui alt vot, de ratificare, în data de 19 decembrie, în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Deși conferința de la Marrakesh a reprezentat o etapă formală a acestui proces, subiectul a stârnit dezbateri ample pretutindeni, circa 20 de țări chiar anunțând retragerea sau stoparea deciziei privind acest Pact. Este și firesc să fie așa, având în vedere valul de nemulțumiri legate de emiganți. Cu toate acestea, circa o sută de țări prezente la Marrakesh au fost reprezentate la nivel de șefi de stat, de guvern sau miniștri.

Conform unor declarații ale Ministerului Afacerilor Externe, România a fost reprezentată la Marrakesh de către o delegație interministerială, formată din reprezentanții MAE, ai Ministerului de Interne și de ambasadoarea României din Maroc, Daniela Brândușa Băzăvan, ministrul român de externe, Teodor Meleșcanu, participând în aceeași zi la reuniunea Consiliului de Afaceri Externe al UE, ce avea loc la Bruxelles.

Această stare de fapt a dat, pe bună dreptate, apă la moară celor care au afirmat în această săptămână că nimeni din conducerea statului român nu a avut curajul să-și asume semnarea unui asemenea act care, deși încă nu presupune obligații din partea României, este un semnal clar al poziției țării noastre față de acest aspect. Declarațiile Guvernului României, deși exprimate la limita dintre limbajul diplomatic și cel de lemn, întăresc afirmațiile de mai sus:

„România a participat timp de 18 luni, în baza unui mandat aprobat de către Prim-ministrul României, la toate etapele de negociere ale Pactului Global pentru Migrație, pledând pentru adoptarea unui text echilibrat și susținând unitatea poziționării Uniunii Europene. Printre obiectivele României au figurat susținerea unui text fără valoare juridică obligatorie, evitarea stabilirii obligațiilor financiare suplimentare obligatorii pentru statele membre, reflectarea corespunzătoare a principiului suveranității naționale, susținerea unor politici care să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, precum și reflectarea adecvată a diferențierii clare între migranţi legali și ilegali, precum și între migranţi și refugiați”.

Pe bună dreptate ne putem întreba, această chestiune a semnării unui act de o asemenea importanță, chiar dacă el, în această formă nu are efecte juridice, nu presupune și acceptul direct al întregului popor? Oare nu ar fi trebuit ca mai-marii noștri să ne cheme la un Referendum, dacă suntem sau nu de acord să deschidem granițele migranților de pretutindeni?

Deși în principiu pactul este neconstrângător, documentul semnat inclusiv de România, enumerând doar idei de bază (apărarea drepturilor omului, copiilor, recunoașterea suveranității naționale) precum și o listă cu propunerile pentru susținerea națiunilor ce se confruntă cu fluxuri de imigranți, nu avem cum să nu ne întrebăm dacă nu cumva avem de-a face aici cu o politică a pașilor mărunți în care țările semnatare sunt îndreptate puțin câte puțin într-o direcție care de multe ori nu corespunde cu cea dorită de popoarele lor. Iar până la urmă, chiar și numai aceaste demersuri ce conduc spre această întâlnire internațională nu sunt suficiente pentru a încuraja un flux necontrolat de migranți?

Este demn de menționat că alte state au știut să se retragă de la întâlnirea care a dus la semnarea unui document chiar și atât de benign. Statele Unite s-au retras de la elaborarea textului încă din decembrie 2017, apreciind că este contrar politicii de imigrație a lui Donald Trump, ba au mai și lansat înaintea întâlnirii de la Marrakesh un nou atac împotriva Pactului. SUA nu s-au jenat să fie și foarte active în ultimele luni pentru a-și promova opinia în rândul mai multor țări semnatare, în special din Europa. Se pare că au avut succes: nouă țări s-au retras din proces – Austria, Australia, Chile, Cehia, Republica Dominicană, Ungaria, Letonia, Polonia și Slovacia – în timp ce alte șapte țări au invocat consultări interne – Belgia, Bulgaria, Estonia, Israel, Italia, Slovenia și Elveția.

Oare nu ar fi fost firesc ca și România să se încadreze măcar în cel de-al doilea grup și să-și consulte poporul în această chestiune delicată? De ce despre pactul pentru migrație semnat vineri la Marrakesh în Maroc s-a vorbit atât de puțin în România, iar atât puterea cât și opoziția au decis, la unison, că țara noastră trebuie să adere la acest document? Conștientizează cineva că în întreaga lume, numărul migranților este estimat la circa 258 de milioane?

Una peste alta, explicațiile secretarul general al ONU Antonio Gutteres, după semnarea pactului, par a fi desprinse dintr-o comedie: „În multe locuri unde fertilitatea este în scădere și speranța de viață crește, economia va stagna și oamenii vor avea de suferit în absența migrației. Este evident că țările cele mai dezvoltate au nevoie de migranți pentru un spectru larg de roluri vitale, de la îngrijirea persoanelor în vârstă, la prevenirea colapsului serviciilor medicale”.

Oare domnul Gutteres, ca de altfel și alți lideri ai planetei, știu că ,,feritilitatea în scădere’’ se poate trata cel mai bine cu măsuri de creștere a natalității?

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.