Cine se scuză se acuză? Cum încearcă să dreagă busuiocul rapsodul Grigore Leșe

-


Grigore Leşe a venit cu câteva explicaţii după ieşirea nervoasă în timpul unui concert în localitatea sa natală, Târgu Lăpuş (Maramureş), supărat că un spectator a intrat în sală după începerea actului artistic. Rapsodul a fost aspru criticat pe rețelele de socializare.

După ce a întrerupt nervos concertul organizat de primăria Târgu Lăpuş în onoarea eroilor morţi în 1918, Grigore Leşe a transmis un mesaj în care a explicat de ce a avut o asemenea reacţie, le-a cerut iertare spectatorilor şi a precizat că regretă faptul că atitudinea lui a fost interpretată greşit. El nu se află la primul gest de acest gen.

Leșe susține că nimeni nu a părăsit scena, iar concertul a fost dus la bun sfârşit.

„La Tîrgu Lăpuş am venit absolut extenuat, în urma unei serii grele de 8 concerte în 6 zile, cu 3 ore de somn pe noapte, dar cu sufletul plin că sunt aşteptat acasă cu multă bucurie şi mult drag, să ne cinstim istoria. Am venit să spun o poveste despre eroii Lăpuşului, despre părinţii noştri, ai tuturor lăpuşenilor. Am venit să citesc scrisorile lor de război, pe care cu multă trudă le-am căutat în Arhivele Naţionale şi pe care le-am legat în cântec cu toată inima. Am venit să le dau suflet din sufletul meu, în ceea ce numesc act artistic, pe care oricât de mult aş fi pus pe rug, la ars, pentru ieşirea mea, de care îmi pare extrem de rău, l-am transpus în scenă de 40 de ani cu aceeaşi emoţie şi acelaşi consum.

Dar de data aceasta, am venit sa îl dau ofrandă străbunilor mei, şi ai noştri, ai lăpuşenilor. Cu multă inimă am venit. Dincolo de datele organizatorice despre care nu vreau să comentez, am aşteptat calm şi disciplinat un număr considerabil de ore să pot intra în scenă.

Mult peste ora iniţială a începerii concertului. Am intrat în scenă, am început concertul. Apoi, l-am întrerupt, izbucnind într-un moment de tensiune, de oboseală, de neînţelegere a actului meu artistic în acest context“, a scris muzicianul.

Artistul a subliniat însă că, dincolo de reacţia sa, rămâne problema conduitei în sălile de spectacol: „Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greşit. Contextul în care m-am exprimat a fost unul care mă face să readuc în atenţie o problematică tot mai prezentă în sălile de concert de la noi – conduita pe care trebuie să ne-o asumăm în egală măsură, artişti şi public, atunci când construim un act cultural. Chiar dacă uneori e vorba de ai noştri, cei de acasă. De la punctualitate, până la vestimentaţie şi terminând cu folosirea telefoanelor mobile în timpul unui spectacol. Atât noi, cei din scenă, cât şi publicul. Iertare celor care se aflau acolo şi au respectat toate cele de mai sus. Atunci când intri in scenă, să te dăruieşti publicului, şi mai ales în contextul istoric în care ne aflam, sensibilitatea şi senzitivitatea devin acute.

Încărcătura emoţională pe care o presupune pregătirea mea pentru fiecare concert pe care-l susţin, indiferent de locul unde se întâmplă acesta, e enormă. Îmi doresc ca acest episod să însemne o mai atentă aplecare a organizatorilor şi a noastră, a tuturor, asupra a ceea ce înseamnă respectul faţă de un act cultural în desfăşurare“.

„Gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, am spus să închideți ușa! A intrat doamna, la revedere, plecăm! Asta este! Nu, nu. Gata, gata! E disciplină, gata, gata, disciplină! Puteți să înjurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează. Eu am spus ceva! Gata, gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, nu ne jucăm! Poate să vină mama aici, poate să vină Hristos! Eu am pus niște condiții!”, a spus Grigore Leşe către public.

Nu e la prima abatare 

Grigore Leșe a fost implicat într-un scandal și în urmă cu trei ani, la Toronto, potrivit Adevărul. Artistului i s-a reproșat atunci că a întârziat aproape 25 de minute la un concert. Un spectator s-a plâns și de faptul că Leșe s-a supărat pe un copil care plângea în public. Totul a fost relatat la vremea respectivă de George Moțoc, pe blogul său de pe Adevărul.

„În secunda următoare te opreşti din cîntat, îţi pui o cută groasă pe mijlocu frunţii, şi terorizezi pe toată lumea, pentru că un prunc din rîndul din spate o cutezat să deschidă guriţa. (…) Tu ce-ai făcut? Ai alungat familia aia cu doi prunci afară din biserică. Ai mai tras şi un discurs despre asta! Ai pus-o şi pe fătuca aia care a organizat concertul să se încrunte de cîte ori se auzea un scîrţîit în biserică. Şi în timp ce ea se încrunta, tu horeai prin biserică scîrţîind de unu singur. De aia, cînd n-am mai putut răbda, am boncănit una bună, apoi m-am ridicat, mi-am luat prietena canadiancă şi am ieşit de la concertul tău. Şi înainte de ieşire am mai boncănit una bună, să fiu sigur că ai auzit”, a scris George Moțoc.

Citește și: Exclusiv. Este posibilă federalizarea R.Moldova după alegerile din februarie 2019? Interviu cu publicistul Andrei Ţurcanu


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.