Cioloș exclude orice colaborare cu PSD în următorii 4 ani. ”Are nevoie de reformă”

-


Copreşedintele Alianţei USR PLUS, Dacian Cioloş, susține, că membrii alianţei nu vor intra „sub nicio formă” cu PSD la guvernare în următorii patru ani, arătând că social-democraţii au nevoie de reformă.

„Noi, dacă intrăm la guvernare, o facem ca să schimbăm nişte lucruri în bine în ţara asta. Ăsta este obiectivul şi de aici vom începe orice discuţie pentru o coaliţie la guvernare din care în niciun caz PSD nu poate să facă parte. Deci, nu vom intra în guvernare cu PSD sub nicio formă în următorii 4 ani. Nu cred că e cazul să detaliez, să explic de ce. PSD are nevoie de o reformă, dar ei trebuie să ştie mai bine lucrul acesta”, a declarat Dacian Cioloș.

Potrivit acestuia, premierul care va fi nominalizat după alegeri trebuie să fie reprezentantiv pentru coaliţia de guvernare.

„De aici începând, cu oameni şi cu partide care vor respecta obiectivele pe care le avem şi noi  vom negocia un program de guvernare şi apoi evident se va constitui Guvernul. Premierul, aşa cum spune Constituţia României, îl desemnează, îl nominalizează preşedintele României şi evident că premierul va trebui să fie reprezentativ pentru coaliţia care se va face, în cazul în care nu va fi un partid care să câştige singur alegerile”, a adăugat Dacian Cioloş.

Printre angajamentele principale ale programului de guvernare al USR PLUS, intitulat “Revoluţia Bunei Guvernări”, se numără: eliminarea pensiilor speciale, digitalizarea serviciilor publice, primari în două tururi şi reforma electorală, transparenţa totală a cheltuielilor publice, reducerea numărului de primării prin comasare voluntară, împădurirea României şi combaterea tăierilor ilegale prin DNA-ul pădurilor, “autostrăzi pe bune şi nu pe hârtie”, acces garantat la medicamente esenţiale decontate 100%, zero taxe pe salariul minim, fonduri europene pentru investiţii în tehnologia verde, digitală, ecoturism şi industrii creative.

Programul de guvernare al USR-PLUS include 40 de angajamente structurate în opt capitole: “O Românie fără hoţie”, “Un stat reformat”, “Sănătate cu prioritate”, “Educaţie ca la carte”, “Economia pe care ţara o merită”, ”Şi natură, şi infrastructură”, “Lupta cu sărăcia”, “Calitate a vieţii”.

Citește și:

Iohannis: ”Pe pieţele financiare investitorii îşi păstrează încrederea în potenţialul nostru de dezvoltare”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.