Clijsters, Osaka, Williams şi Stephens, pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati

-


Tenismena belgiană Kim Clijsters, revenită în circuitul profesionist de tenis după o pauză de opt ani, va participa la turneul WTA de la Cincinnati, alături de nipona Naomi Osaka şi americancele Venus Williams şi Sloane Stephens, scrie AFP.

Acestea sunt beneficiarele unor invitaţii (wildcard) din partea organizatorilor, pentru evenimentul care va disputa între 20 şi 28 august, cu porţile închise, la Flushing Meadows, înaintea US Open. De asemenea, vin să completeze un tablou principal pe care mai figurează alte nume grele din circuit, între care jucătoarea cehă Karolina Pliskova (locul 3, WTA), americancele Sofia Kenin (locul 4,WTA), Serena Williams (locul 9, WTA), Madison Keys (locul 13,WTA) sau olandeza Kiki Bertens (locul 7,WTA).

De asemenea, iberica Garbine Muguruza, laureata turneului în 2017, va fi la rândul ei prezentă împreună cu adolescenta minune a circuitului, Coco Gauff (16 ani).

Dacă Naomi Osaka figurează printre favoritele ediţiei acest an, la fel ca Pliskova sau Kenin, privirile vor fi îndreptate de asemenea către Kim Clijsters. La 37 de ani, belgianca, mama a trei copii, a decis să revină pe teren la opt ani după retragerea sa din circuitul profesionist. Eliminată prematur la Dubai, în februarie, iar apoi la Monterrey, în martie, aceasta participă în momentul de faţă la World Tennis Team, o competiţie mixtă pe echipe, în Virginia de Vest.

Fostă numărul unu mondial şi laureată a Openului Australiei în 2011, Kim Clijsters speră astfel să fie într-o formă cât mai bună pentru US Open, turneul de Mare Şlem pe care l-a câştigat de trei ori (2005, 2009, 2010) şi care va avea loc între 31 august şi 13 septembrie.

Citeşte şi:

Pandemia i-a schimbat radical strategia Simonei Halep. O nouă decizie de ultim moment


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.