Complexul salvatorului de țară

-


Când îi văd pe câte unii cum se bat cu pumnul în piept că-s pe acest pământ (fix pe această parcelă numită România) cu unicul scop de a salva țara de nemernici și mișei îmi pun câteva întrebări. Nu cumva trăim printre complexați, eroi pe care nu-i caută și vrea nimeni?

Nu mă refer doar la politicieni, cu toate că primul gând îți zboară la ei. Nu se vrea Dragnea purtătorul de capă și colanți al românilor? Nu promite el să ne scape de… Nu știu exact de cine, cel mai probabil de cei care nu sunt ca el și alegătorii lui.

În tabăra cealaltă, avem alți salvatori. Cei care promit să scape țara de Dragnea&co. E și greu să-ți dai seama în ce film te-ai nimerit când vezi că „Superman” se bate de zor cu „Batman”. Eroilor, luați o pauză!

Dar revenind la un plan mai omenesc, acolo unde nimeni nu-și trage masca peste ochi și nu promite verzi și uscate, cum vi se par românii de rând care nu doresc să părăsească țara spunând mereu că și prin ei se va dezvolta și că, într-un final, o să fie totul bine și frumos.

De ce să nu plece altundeva unde ar putea avea parte de o viață decentă și fără lipsuri de bază? Eliminând categoria care nu pleacă din prea multă dragoste de neam, comoditate și cine știe ce alt motiv, sunt câțiva care se simt împuterniciți să facă o schimbare. Acești „câțiva” sunt orice: vatmani, corporatiști, șoferi de UBER sau vânzători. Sunt foarte diferiți între ei, dar îi unește un crez comun: ei pot schimba țara. Cu votul lor, civismul lor, exemplul lor și, uneori, banii lor.

M-am gândit foarte mult la aspectul ăsta când am văzut că un grup de români au cumpărat o salvare pentru un spital din țară. Și-au sacrificat timpul, nervii și energia pentru a face munca statului. Un fel de „Statule, poftim banii mei pe taxe să-mi arăți că ești inapt, dar o să-ți fac și treaba pe banii mei”. Aprecierea este uriașă, dar de ce te-ai zbate să salvezi ceva ce (poate) nu se vrea salvat?

Cu o salvare nu se face primăvară și am stabilit deja că exemplele bune nu-s replicate. Nu e frustrant să vezi că te zbați degeaba? Sau e fericirea prea mare când ajuți și se estompează frustrarea?
Și ajungi să-ți pui tot felul de întrebări:

Oare suntem crescuți/dresați să fim mici salvatori pentru a compensa indiferența sistemului?
Oare prin aceste gesturi vrem să compensăm lipsa de „afecțiune”, golul lăsat de un stat absent și fals?

Cum va arăta țara când salvatorii se vor transforma în egoiști?
Până atunci să ne bucurăm că unii oameni își găsesc fericirea în a purta capă.

Citește și: SURSE. Posibilele cauze ale deraierii trenului de călători din Gara de Nord

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.